Alonso castiga in Coreea de Sud si urca pe primul loc in clasamentul general

Prima ediţie a Marelui Premiu al Coreei de Sud a adus o răsturnare spectaculoasă de situaţie în clasamentul general. Cu doar două curse rămase de disputat, Alonso este pilotul cu cele mai multe puncte, 231. Spaniolul are un avans de 11 puncte în faţa lui Webber, locurile 3 şi 4 fiind ocupate de Hamilton şi Vettel, aflaţi la 21, respectiv 25 de puncte în spatele liderului. Lupta rămâne însă deschisă, noul sistem de punctaj făcând posibil ca oricare din cei patru să devină campion mondial.

A fost o cursă de coşmar pentru Red Bull, ambii piloţi ai echipei austriece fiind nevoiţi să abandoneze: Webber în timp ce era pe locul secund, iar Vettel în timp ce conducea cursa. Dacă australianul ieşit din cursă în turul 18 în urma unui accident (a cărui victimă a căzut şi Rosberg), germanul a fost trădat de motor, care a cedat cu 10 tururi înainte de final.

Prima cursă din Coreea de Sud a început cu o oră şi 45 de minute întârziere, din cauza ploii. Aflat la a cincea victorie din 2010, Alonso a fost urmat pe circuitul de la Yeongam de Hamilton, Masssa şi Schumacher, aflat la cea mai bună clasare a sa de la revenirea în F1. Germanul ne-a amintit de vremurile sale de glorie, mai ales în debutul cursei, când pista era foarte umedă.

Pe cinci s-a clasat Robert Kubica, pe şase Liuzzi, în timp ce Barrichello a terminat cursa al şaptelea. Topul 10 a fost completat de Kobayashi, Heidfeld şi Hulkenberg. O cursă dezamăgitoare a avut Button, clasat pe locul al 12-lea şi virtual eliminat din lupta pentru titlu.

Clasamentul cursei:

Loc  Pilot         Echipa                     Timp
 1.  Alonso        Ferrari                    2h48:20.810
 2.  Hamilton      McLaren-Mercedes           +    14.999
 3.  Massa         Ferrari                    +    30.868
 4.  Schumacher    Mercedes                   +    39.688
 5.  Kubica        Renault                    +    47.734
 6.  Liuzzi        Force India-Mercedes       +    53.571
 7.  Barrichello   Williams-Cosworth          +  1:09.257
 8.  Kobayashi     Sauber-Ferrari             +  1:17.889
 9.  Heidfeld      Sauber-Ferrari             +  1:20.107
10.  Hulkenberg    Williams-Cosworth          +  1:20.851
11.  Alguersuari   Toro Rosso-Ferrari         +  1:24.146
12.  Button        McLaren-Mercedes           +  1:29.939
13.  Kovalainen    Lotus-Cosworth             +     1 tur
14.  Senna         HRT-Cosworth               +    2 tururi
15.  Yamamoto      HRT-Cosworth               +    2 tururi

Cel mai rapid tur: Alonso, 1:50.257

Neclasaţi/abandonuri:

Pilot         Echipă                       În turul
Sutil         Force India-Mercedes         46
Vettel        Red Bull-Renault             45
Petrov        Renault                      39
Glock         Virgin-Cosworth              31
Buemi         Toro Rosso-Ferrari           30
Di Grassi     Virgin-Cosworth              25
Trulli        Lotus-Cosworth               25
Webber        Red Bull-Renault             18
Rosberg       Mercedes                     18

Clasamente generale:            

Piloţi:                      Constructori:             
 1.  Alonso       231        1.  Red Bull-Renault          426
 2.  Webber       220        2.  McLaren-Mercedes          399
 3.  Hamilton     210        3.  Ferrari                   374
 4.  Vettel       206        4.  Mercedes                  188
 5.  Button       189        5.  Renault                   143
 6.  Massa        143        6.  Force India-Mercedes       68
 7.  Kubica       124        7.  Williams-Cosworth          65
 8.  Rosberg      122        8.  Sauber-Ferrari             43
 9.  Schumacher    66        9.  Toro Rosso-Ferrari         11
10.  Barrichello   47
11.  Sutil         47
12.  Kobayashi     31
13.  Liuzzi        21
14.  Petrov        19
15.  Hulkenberg    18
16.  Buemi          8
17.  De la Rosa     6
18.  Heidfeld       6
19.  Alguersuari    3

Sursa: Autosport

Foto: fernandoalonso.com

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Începând din 2003 am lucrat în presa auto, astfel că am avut norocul ca jobul meu să coincidă cu pasiunea. În aceşti ani de presă am scris la AutoMondial, ProSport, Gazeta Sporturilor, autoevolution.com şi am colaborat cu Ziare.com. Din noiembrie 2011 până în martie 2013 am scris pentru Inautonews.com, iar din martie 2013 până în octombrie 2015 am scris pentru Carscoops. Din octombrie 2015 până în august 2018 am activat ca editor la DriveMag, iar în prezent colaborez din nou cu Carscoops. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu. Am participat tot sezonul 2007, precum şi la trei etape din 2008, reușind două clasări pe podium la clasa H2 la VTM Straja (Alba) în 2008 (locul 1) și la VTM Buzău în același an (locul al 2-lea). Acest blog auto l-am început în 2008, fiind probabil primul blog de profil din România. Auto-blog.ro se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Tot ceea ce veți citi aici este trecut prin filtrul meu (destul de critic ar zice unii), iar singura cenzură este cea a bunului-simţ. La adresele de e-mail de mai jos puteți trimite comunicate de presă legate de domeniul auto, invitații la evenimente sau orice alte mesaje sau întrebări care au legătură cu acest blog și cu mașinile. Contact: E-mail: dan.mihalascu [at] auto-blog.ro sau autoblogrou [at] gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.