Audi RS6: v-ar placea sa arate asa?

Nici n-au apărut bine primele fotografii cu noul Audi A6 că lumea s-a apucat să deseneze viitorul RS6, versiunea sport a modelului de clasă mare din Ingolstadt. Pornind de la una din pozele oficiale furnizate azi de Audi, Edeli Dan-Ioan a pus pe hârtie monitorul computerului viziunea lui despre RS6.

A adăugat un spoiler frontal agresiv, caracteristic modelelor RS, jante cu un model spectaculos, oglinzi vopsite în argintiu şi praguri. Ce a ieşit puteţi judeca voi singuri analizând pozele.

Aştept şi interpretarea părţii posterioare a maşinii, că despre faţă m-am lămurit: arată foarte bine. Chiar nu m-aş supăra deloc dacă aşa va arăta viitorul RS6. Am doar un amendament: garda la sol atât de coborâtă e spectaculoasă, însă mi-e greu să cred că poate funcţiona altundeva decât pe circuitele de curse. Keep up the good work, Dan!

Update: omul nostru a făcut şi partea din spate a maşinii, o puteţi vedea în galeria foto. Nice 🙂

Mai multe randări de acelaşi autor găsiţi aici.

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Lucrez în presa auto din 2004, domeniu care mi-a permis până acum să fiu mai aproape de pasiunea mea. În aceşti ani de presă am trecut pe la AutoMondial, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu, care îmi împărtăşeşte pasiunea pentru curse. Am participat tot sezonul 2007 la campionatul FRAS, iar în 2008 am concurat la două etape ACR şi la una FRAS. Acest blog se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, vreau să subliniez faptul că acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Aşa că, dacă opiniile pe care le găsiţi aici vi se par subiective, e normal, sunt scrise de un om.

Un comentariu la “Audi RS6: v-ar placea sa arate asa?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *