Autostrazi in Romania? Puneti-va pofta in cui!

La finalul anului trecut, când inaugura cu mare pompă primii 42 de kilometri din Autostrada Transilvania, ministrul Berceanu promitea că în 2010 vor fi daţi în folosinţă încă 108 de kilometri de autostradă în România, 48 km pe A3 şi 60 km pe Bucureşti-Ploieşti.

Iată însă că promisiunile de dinainte de alegerile prezidenţiale nu se prea potrivesc cu realitatea sumbră de după. Compania naţională a autostrăzilor şi drumurilor naţionale din România (CNADNR) i-a anunţat azi pe cei de la Bechtel că nu există bani la buget pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania în 2010, ci doar pentru achitarea lucrărilor deja finalizate.

A3 mai aşteaptă

Prin urmare, cei 48 de kilometri suplimentari promişi de Berceanu anul trecut pentru Autostrada A3 rămân în pom. Că deh, e criză, iar Autostrada Transilvania e finanţată integral de la bugetul de stat. Prioritare pentru România sunt acum (abia acum!!) autostrăzile cu cofinanţare europeană nerambursabilă şi rambursabilă, adică acelea care fac parte din coridoarele europene şi pentru care se roagă de noi cei din Vest de 15 ani să le facem.

Coridoarele noastre toate…
Prin ţara noastră trec două astfel de coridoare rutiere: IV şi IX. Primul şi cel mai important traversează ţara de la vest la est pe traseul Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Orăştie – Sebeş – Sibiu – Râmnicu-Vâlcea – Piteşti – Bucureşti – Feteşti – Constanţa, având şi o ramificaţie de la Lugoj spre Drobeta-Turnu-Severin, Craiova, Calafat şi Bulgaria, către Sofia.

Din acest coridor sunt finalizaţi 162 km pe ruta Bucureşti – Cernavodă şi 111 km pe Bucureşti – Piteşti, lăsaţi moştenire de Ceauşescu. Porţiunea rămasă, de circa 500 km (Piteşti-Sibiu-Deva-Timişoara-Arad-Nădlac) este cea mai circulată din ţară. Cum stăm la lucrări? Păi, în afară de centura Sibiului şi de tronsonul Arad – Timişoara, nu ştiu să se mai toarne asfalt pe undeva pe acest traseu. Nici măcar proiectele nu sunt făcute! Ce să mai vorbim de ramificaţia sudică a coridorului, către Craiova…

Linişte pe coridorul IX

Cât despre coridorul IX, având traseul Giurgiu – Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Albiţa (care duce mai departe la Chişinău), se lucrează doar pe Bucureşti – Ploieşti, guvernanţii promiţând finalizarea anul acesta a întregului tronson, în lungime de 60 km. Nimic despre restul traseului.

Orice om normal îşi va pune întrebarea de ce nu s-a început cu aceste coridoare, dacă tot se dau bani europeni pentru ele? Păi, probabil pentru că fiind bani europeni la mijloc, „şmenurile” sunt mai greu de făcut. Mai bine să le dăm celor de la Vinci şi Aktor 4,8 miliarde de euro pentru cei 58 de km (!!) ai tronsonului Comarnic – Braşov (timp de 30 de ani cât durează concesiunea). Prin comparaţie, costul Autostrăzii Transilvania (415 km) pare un fleac: 5 miliarde de euro.

PS: Dar hai să fim optimişti: dacă ne uităm pe acest superb plan de lucru al ministerului, la finalul lui 2010 România va avea în total 793,5 km de autostradă 🙂

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Începând din 2003 am lucrat în presa auto, astfel că am avut norocul ca jobul meu să coincidă cu pasiunea. În aceşti ani de presă am scris la AutoMondial, ProSport, Gazeta Sporturilor, autoevolution.com şi am colaborat cu Ziare.com. Din noiembrie 2011 până în martie 2013 am scris pentru Inautonews.com, iar din martie 2013 până în octombrie 2015 am scris pentru Carscoops. Din octombrie 2015 până în august 2018 am activat ca editor la DriveMag, iar în prezent colaborez din nou cu Carscoops. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu. Am participat tot sezonul 2007, precum şi la trei etape din 2008, reușind două clasări pe podium la clasa H2 la VTM Straja (Alba) în 2008 (locul 1) și la VTM Buzău în același an (locul al 2-lea). Acest blog auto l-am început în 2008, fiind probabil primul blog de profil din România. Auto-blog.ro se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Tot ceea ce veți citi aici este trecut prin filtrul meu (destul de critic ar zice unii), iar singura cenzură este cea a bunului-simţ. La adresele de e-mail de mai jos puteți trimite comunicate de presă legate de domeniul auto, invitații la evenimente sau orice alte mesaje sau întrebări care au legătură cu acest blog și cu mașinile. Contact: E-mail: dan.mihalascu [at] auto-blog.ro sau autoblogrou [at] gmail.com

9 comentarii la „Autostrazi in Romania? Puneti-va pofta in cui!”

  1. Eu zic ca sunt multe povesti in jurul FMI, BM, ETC. Daca esti prost nu e nevoie de conspiratii ca sa ajungi dator si fara autostrazi. In momentul de fata romania plateste deja anual vreo 5 mld euro numai rate(datoria publica interna si externa). din care 2 mld sunt dobanzi. ce au facut cu acesti bani cu care ne-au indatorat? nimic.

    @byrev
    si eu sunt oltean si imi doresc autostrada macar intre pitesti si craiova. insa cred ca o autostrada prin parang ar fi o catastrofa. dincolo de faptl ca l-ar distruge cu basculantele, locul ala a ramas atat de frumos tocmai pentru ca nu prea sunt drumuri. ar deveni un fel de bucegi, adica un fel de herastrau mai mare.

  2. ByREV: Ironic, nu? Ministrul Transporturilor e oltean (cel putin asa se declara, desi un search pe google pentru numele Arad Bercovici cam tot spre el duce), dar nu a facut nimic pentru Oltenia. Ba acum cica nu ar mai vrea sa faca drumul expres Craiova – Pitesti solicitat de cei de la Ford. Motivul poate fi asta.

  3. Axante, din pacate situatia e exact cum o descrii. Am intra cu succes in Uniunea Africana daca ne-am depune candidatura. Doar geografia asta ne impiedica…

  4. Oltenia, odata mare centru indusrtial de la energie si carbune brut pana la ciment, caramida si sticla acum a ajuns o epava a romaniei , de ce ? Ptr ca in 20 de ani nimeni nu a strigat in guvern si pentru olteni : vrem si noi o autostrada.

    De la craiova la TM o autostrada prin severin-orsova era numai buna. Cei de sus se scuza ca nu e necesara ptr ca nu e trafic. Pai cum sa fie trafic daca exista rute mai bune.

    O alta autostrada de vis ar fi fost prin masivul parang, si nu ma refer prin valea jiului care e un drum lent si periculos, mai simplu ar fi un tunel Sadu-Petrosani insa o autostrada suspendata prin munti era ceva mirific. Nici nu poti sa-ti imaginezi ce peisaj este prin masivul Parang, ar fi o ruta deosebita, un drum care l-ai face saptamanal numai sa vezi ce nu ai vazut.

    Insa astea sunt doar niste vise, asa ceva nu vom vedea nici macar in 30 de ani, ptr ca aici suntem in romania, tara unde poporul plateste si statul cheltuieste fara sa vedem nimic de 20 de ani.

  5. Am mai uitat o concluzie: chiar daca o sa avem ceva autostrazi gata (pentru copii nostri, desigur), o sa ne cam sufle vantul prin buzunare. Am vrut sa zic ca o sa fim cam in curul gol, da nu se cade.

  6. Apoi, pentru ca infrastructura sa fie facuta, trebuie bani.Bani nu sunt, deci bani de unde? Bineinteles din imprumuturi straine, sa zicem de ce nu ,FMI.Apoi un constructor care castiga licitatiile, sa zicem Bechtel. Concluzie: banii din tara America nici nu parasesesc teritoriul, se muta doar intre conturi. Investitiile in infrastructura nu vor aduce niciodata cresterea economica prognozata, si deci evident, imposibilitatea respectivelor tari de a plati imprumuturile externe. De fapt, de abia pot sa-si plateasca dobanda la ele. Si acum faceti un exercitiu de imaginatie si inlocuiti „tarile din Africa de Nord” cu „Romania”. O zi buna, daca mai puteti avea una.

  7. Pingback: uberVU - social comments
  8. Sa va povestesc un joc. Cica, in tarile din Africa de Nord venira niste specialisti americani. Care estimeaza ce investitii in infrastructura au nevoie respectivele tari, si ce dezvoltare economica ar aduce acestea.Bun. Apoi prezinta un raport cu aceste date, bineinteles de 10-15 ori mai umflate, atat din punct de vedere al necesarului in infrastructura, dar mai ales dpdv al dezvoltarii economice estimate. Nimeni nu ar inghiti aceste raport, daca nu ar fi bani la mijloc.Multi. Cu care se platesc apoi 5-6 oameni importanti, care pot face raportul sa treaca. Si trece

  9. Da, halal coridor pan european!!! Si ma gandesc la portiunea dintre Pitesti si Valcea. Macadam…groapa din groapa. De fapt nu sunt mai multe gauri in asfalt. E doar una, ca s-au unit intre ele. Iar cu Berceanu la minister cred ca vor fi fentate si licitatiile din fonduri europene. Deh, suntem inventivi si ministeriabilului tot trebuie sa ii pice ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.