Frumoasă cursa de la Istanbul. Deşi startul prevestea o nouă defilare a celor de la Red Bull, până la urmă impulsivitatea lui Vettel a dat totul peste cap. Plecat din pole-position, Mark Webber şi-a păstrat poziţia de lider şi a fost urmat chiar de la start de către coechipierul său, Vettel, care a profitat de un start mai slab al lui Hamilton.
Red Bull şi McLaren şi-au disputat primul loc pe grila de start la Istanbul, cele două echipe dominând clar calificările din Turcia. Mark Webber a reuşit pentru a treia oară consecutiv în acest sezon să se claseze în pole-position, însă Hamilton a fost foarte aproape, la puţin peste o zecime de secundă în urma australianului.
Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii va reveni în calendarul Formulei 1 începând din 2012 și până în 2021, a anunțat organizatorul seriei, Formula One Management. Locația nu va fi însă Indianapolis, nici un circuit stradal în centrul New York-ului, așa cum ar fi dorit Bernie Ecclestone.
Nu, nu a câștigat la Monaco, dar neamțul a făcut cea mai controversată mutare a cursei. În ultimul tur, pe ultimul viraj, imediat după ce safety-car-ul a intrat la boxe, Schumi a țâșnit din spatele lui Alonso și l-a depășit. Până s-a dezmeticit spaniolul, Schumi era deja în fața lui.
N-am văzut cursa din China în întregime, ci doar câteva minute pe final. Suficient însă ca să prind, cred eu, cele mai importante imagini. Cele în care Schumi era depășit, pe ploaie, de Hamilton, Petrov(!!) și Massa. Drama lui Schumi, care a revenit în Formula 1 la 41 de ani, e că au trecut deja patru curse iar evoluțiile sale dezamăgesc tot mai mult.
Pățania lui Hamilton din Australia, când mașina pe care o conducea acesta a fost confiscată de poliție, a fost filmată de un martor ocular. Copilul-minune al lui McLaren s-a ascuns de camera de filmat, fiind protejat de pasagerul său din dreapta dar și de un fan al echipei aflat în zonă.
Podium surprinzător la Melbourne. Jenson Button a câștigat Marele Premiu al Australiei, învingându-i pe Robert Kubica, clasat al doilea și pe Felipe Massa, al treilea. Cursa a fost spectaculoasă, iar vremea schimbătoare a avut o contribuție importantă la acest lucru. Startul s-a dat pe o pistă umedă, iar alegerea cauciucurilor a fost crucială.
După Bahrain, Vettel a reușit azi al doilea pole-position al sezonului, echipa sa dominând fără drept de apel sesiunea de calificări de la Melbourne. Germanul va împărți prima linie a grilei de start cu coechipierul său, Mark Webber, care a fost mai rapid decât tânărul Sebastian pe sectoarele 1 și 3 ale traseului, dar a pierdut timp pe cel de-al doilea.
Lewis Hamilton s-a dat puţin în spectacol la Melbourne, iar maşina i-a fost confiscată pentru 48 de ore de poliţia australiană. Englezul se afla la volanului unui Mercedes C63 AMG joi seară, când a făcut şi el un “mic” derapaj controlat la ieşirea din perimetrul circuitului Albert Park, probabil la cererea fanilor.
Duminică e Marele Premiu al Australiei. Cursa care în mod tradițional dădea startul sezonului a fost mutată acum după Bahrain. Dacă n-aţi văzut ceea ce s-a întâmplat acolo în urmă cu două săptămâni, n-ați pierdut nimic. Dacă ştiţi cum arată o procesiune funerară puteţi să vă imaginaţi şi cursa din Bahrain, doar că vitezele atinse au fost un pic mai mari.
