Iubitorii maşinilor exotice de pe la noi nu se pot plânge că nu au de unde-şi cumpăra mărcile preferate. Avem showroom-uri şi service-uri autorizate pentru Rolls-Royce, Ferrari, Maserati sau Porsche, iar construcţia unui complex integrat pentru Bentley şi Lamborghini este în derulare. Acestor mărci li se va alătura din acest an şi Lotus, producătorul britanic de maşini sport.
Atât de mult iubesc vameşii de pe graniţa de vest marca din Ingolstadt încât anchetatorii i-au numit generic “lotul Audi”. Asta pentru că unul din doi vameşi arestaţi are trecut în declaraţia de avere câte un Audi. Ciudat, nu? Oare ce fascinaţie deosebită exercită marca asta pentru un vameş? De ce nu BMW sau Mercedes-Benz? Cred că e interesant de studiat ca fenomen.
E foarte adevărat. Şi nu doar la figurat, prin preţurile uriaşe practicate, ci mai ales la propriu. Nu o spun eu, ci un grup de cercetători spanioli de la universitatea din Murcia, care a descoperit că aerul din jurul benzinăriilor conţine compuşi organici periculoşi pentru sănătate.
O afirmaţie interesantă mi-a atras atenţia în timp ce citeam articolul ăsta din Automotive News. Declaraţia îi aparţine lui Gerard Detourbet, vicepreşedinte al diviziei low-cost a companiei Renault, se referă la uzina din Maroc şi sună cam aşa
În sfârşit s-a lămurit şi problema cauciucurilor de iarnă. Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă care spune în sfârşit când şi mai ales pe ce drumuri trebuie să avem pneuri de iarnă montate pe maşini.
Văd la ştiri cum românii continuă să “protesteze” cu mărunţiş prin benzinării. OK, am înţeles, la început chestia asta avea un oarecare haz, prin simplul fapt că atrăgea atenţia asupra scumpirii exagerate a combustibililor. Dar, oameni buni, când o să înţelegeţi că protestul vostru nu-i afectează decât pe angajaţii nevinovaţi care trebuie să vă numere pungile cu monede şi pe clienţii care vor să alimenteze pe bune?
Mai mult...
După ideea cu boicotarea benzinăriilor în zilele de 17, 18 şi 19 ianuarie (a rămas valabilă şi o susţin), iată că se anunţă proteste tot mai serioase. Oamenii şi-au dat seama că benzinarii nu vor fi prea afectaţi de cele trei zile de “abstinenţă” ale unor internauţi, aşa că urmează partea a doua, mai serioasă.
Am văzut şi eu, ca tot românul, protestele organizate de şoferi în benzinării în ultima perioadă. Sincer, apreciez orice protest faţă de scumpirea aberantă a carburanţilor, însă am îndoieli că astfel de acţiuni timide şi dezorganizate ar putea avea vreun efect concret.
Ne-am obişnuit să vedem pe străzile Bucureştiului multe noi modele de maşini înainte de lansarea lor oficială pe piaţă. Este şi cazul lui Chevrolet Volt, automobilul electric abia lansat în SUA, unde se vinde deocamdată doar în California, Washington DC, Michigan, New York, New Jersey, Connecticut şi Austin (Texas).
Sunt sigur că aţi fost, măcar o dată, martorii sau chiar victimele unei agresiuni în trafic. Fenomenul e atât de răspândit în România încât e imposibil să nu ai de-a face cu aşa ceva. În prezent, Codul Rutier nu are nici o prevedere referitoare la agresivitatea participanţilor la trafic, cu excepţia “proferării de injurii sau folosirii de gesturi obscene”

