Observ o acută lipsă de inspirație printre cei care își pun numere de înmatriculare personalizate. Cel mai rău îmi zgârie retina cele de genul B-999-XXX sau B-777-ZZZ. Combinațiile de tipul ăsta au fost primele epuizate, iar motivul e ușor de ghicit. Cei care își aleg astfel de combinații o fac pentru că le este mai ușor să rețină ce număr de înmatriculare au.
Și chiar n-ai cum să-i condamni pentru asta
Apoi mai sunt cei care tratează plăcuțele de înmatriculare ca pe un al doilea buletin. E plină țara de YON, RAD, 10NUT, DAN, ANA, ALY și alții. Chiar trebuie să știe toată lumea de pe șosea cum te cheamă? De ce, ca să te înjure mai ușor? Mă depășește chestia asta…
Apoi mai sunt cocalarii cu plăcuțe care conțin litere pe care nu le pot pronunța, precum W,Y,X și combinații identice cu cele ale mașinilor oficiale, precum WST, SRI, SIE, DEP, SEN, GUV și altele. Nu intru în detalii cum au obținut numerele alea, asta e altă poveste. De băieți și fete cu numere de genul BOS, SEF, VIP, SEX, ASS, PLM, PZD nici nu are rost să mai vorbim, îi știm cu toții. Şi poate că e mai bine aşa, că ştii cu cine ai de-a face.
Bun, acum să vorbim de combinațiile OK. Nu e nevoie ca numărul de înmatriculare să fie legat neapărat de mașina pe care e pus. Atâta timp cât e original, e foarte bine. Sunt pline străzile de maşini cu plăcuţe BMW, KIA, GTI, VWG (Volkswagen Golf). Se vede pe mașină ce tip e, nu e nevoie să mai scrie și pe numere. Există şi combinaţii acceptabile totuşi, de genul B-18-ENZ (BENZ) pe un Mercedes sau B-500-MBZ (pe un Mercedes E 500 de exemplu).
Să zicem că ai un Porsche 911. N-o să-i pui POR, ca o să creadă lumea că ești de la Porsche România. Dar poți să-i pui CJ-91-UNU (plăcuța asta chiar există și e pe un Porsche 911). Sau poţi să-i pui B-911-ce vrei tu. Pentru băieţii cu SLR sugerez un B-722-SLR (cunoscătorii ştiu de ce). Dacă eşti fan al cursei de 24 de ore de la Le Mans, poţi să-ţi pui 24-LMS. Dacă ai un VW Beetle poţi să-ţi pui OAC („broasca”). Fanii Peugeot din Bucureşti au o grămadă de combinaţii la dispoziţie: B-206-PUG ar merge de minune.
Dacă eşti fan Zorro, poţi să-ţi pui B-20-RRO, dacă îţi plac raliurile există WRC, dacă îţi place Grand Theft Auto poţi să-ţi pui GTA şi aşa mai departe… Combinaţii sunt mii, imaginaţie să fie.
PS: Aştept cu maxim interes ideile voastre de plăcuțe de înmatriculare.
Foto: hopa.ro
Facebook comments:


B 314 ZDA => 3,14 este pi (π)
B-01-ERU
B 314 ZDA e luat deja
Multa imaginatie a avut persoana respectiva
B 314 ZDA?
Cu BYE am mai vazut, e OK, dar al doilea imi place mai mult – double o seven cool

Doar ca in franceza “cul” inseamna cu totul altceva, mai precis “cur”. Nu de alta, dar daca te trezesti ca-ti fac baietii veseli cu ochiul pe strada sa stii de ce
Ultima varianta nu-mi place, nu-mi inspira nimic. Mai degraba as pune DB-44-INI, stiind ca ai un Mini, iar 44 seamana oarecum cu litera M.
DB-07-BYE -> sper sa nu fie luat;
DB-07-CUL -> cum il citesti pe asta? mi-a fost propus;
DB-16-SCR sau SRC sau SCD-> dar pe astea? se vor abrevieri de la supercharged;