Ce se mai fura pe la noi: placute de inmatriculare
7 August, 2009  |  by Dan Mihalaşcu  |  Parerea mea...

Am păţit-o şi pe asta. Azi am parcat maşina pe strada Popa Tatu, la numărul 76, vizavi de redacţia ziarului “Bursa”. Am plecat de lângă maşină spre Piaţa Matache şi după circa 10-15 minute am revenit. Surpriză! Plăcuţa de înmatriculare din faţă nu mai era, iar din cele patru şuruburi de prindere a suportului mai erau doar două, şi alea pe jumătate deşurubate.

Am întrebat nişte ţigănuşi dacă ştiu ceva, bineînţeles că au zis că nu. Bun, am sunat la 112, mi-au dat legătura la Poliţie şi am ajuns la secţia nr. 3 de pe G-ral Berthelot nr. 34. Acolo am scris o declaraţie, iar poliţistul mi-a recomandat să scriu că am pierdut numărul, nu că mi s-a furat. Asta pentru că, în caz de furt, eliberarea unei dovezi poate dura până la 30 de zile. Am zis OK, până la urmă interesul meu e să îmi fac alt număr, nu să-i pun la muncă pe ei, că oricum nu cred că-l găseau vreodată pe autor.

Chiar şi aşa, dovada mi se va da săptămâna viitoare, deci trebuie să mai fac un drum la Bucureşti special pentru asta. Tare greu o fi să dai pe loc o dovadă că s-a pierdut un număr de înmatriculare… În ce ţară trăim, fraţilor!


  • 0 Comments


    Trackbacks

    1. Auto-blog.ro
    2. Auto-blog.ro

    Leave a Reply