Cinci lecții de viață oferite de cursa de la Le Mans din 2017

Am urmărit și anul acesta cu sufletul la gură cursa de 24 de ore de la Le Mans și pot să spun că a fost cea mai dramatică ediție pe care am văzut-o până acum.

Ca de obicei, cele mai multe evenimente au avut loc pe timpul nopții, așa că am tras de mine să rămân treaz până la 3 dimineața și a meritat: ce am văzut mi-a depășit toate așteptările.

În primul rând, Toyota, echipa de uzină favorită (atât prin ritmul fulminant pe care l-a arătat în calificări, cât și prin numărul superior de mașini înscrise – 3 față 2 ale rivalilor de la Porsche) a fost lovită de probleme de fiabilitate și de ghinion.

Într-un interval de circa 30 de minute, Toyota a pierdut două mașini: liderul cursei (prototipul cu numărul 7) din cauza unui ambreiaj “prăjit,” precum și mașina cu numărul 9, în urma unui acroșaj care s-a soldat cu o pană de cauciuc la roata stânga spate și cu daune aduse trenului de rulare. Important de menționat este faptul că ambele mașini s-au chinuit să ajungă la standuri utilizând doar energia electrică produsă de sistemul hibrid, însă nici una nu a reușit, întrucât bateriile nu pot stoca suficientă energie pentru aproape un tur complet cât aveau mașinile Toyota de parcurs până la boxe. Colac peste pupăză, și Toyota cu numărul 8 a avut probleme tehnice, petrecând circa două ore la standuri pentru a i se înlocui motorul/generatorul electric. Într-un final, aceasta a revenit în cursă și a obținut locul al doilea la clasa LMP1, dar doar locul 9 la general.

Nici rivalii de la Porsche nu au fost scutiți de probleme tehnice, mașina cu numărul 1 abandonând din postura de lider în a 21-a oră a cursei din cauza unei probleme cu presiunea de ulei. Toate speranțele celor de la Porsche erau puse în singura mașină rămasă în competiție, cea cu numărul 2, care nu fusese nici ea scutită de probleme – a stat aproape o oră la boxe pentru ca mecanicii să-i înlocuiască unul din motoarele electrice de pe puntea față care cedase în a patra oră a cursei.

Revenit în luptă cu un deficit semnificativ de recuperat, echipajul de pe Porsche-le cu numărul 2 a forțat la maximum până cu circa o oră înainte de final, când a prins din urmă liderul cursei, bolidul LMP2 cu numărul 38 al echipei Jackie Chan DC Racing (da, acel Jackie Chan). Așadar, cursa din acest an a fost la un pas de a fi câștigată de o mașină LMP2, după ce patru din cele șase mașini LMP1 au abandonat!

Practic, echipajul 38 al Jackie Chan DC Racing a câștigat clasa LMP2 dar și locul 2 la general, fiind pentru prima dată când un prototip de clasă 2 urcă pe podiumul general. Mai mult decât atât, locul al treilea la general a revenit tot unei mașini LMP2, echipajul cu numărul 13 al echipei Vaillante Rebellion.

O cursă nebună, într-adevăr, chiar până în ultimul moment pentru cei de la clasa GTE Pro: cu două tururi înainte de final, Corvette-ul cu numărul 63 părea că-și va adjudeca victoria la clasă, însă rivalii de la Aston Martin nu se împăcau deloc cu această idee. Așa că a urmat un asalt furibund al Aston-ului cu numărul 97 care a reușit să depășească Corvette-ul cu doar un tur înainte de final, forțându-l să greșească. Absolut incredibil. În agonie, Corvette-ul a fost întrecut și de Ford-ul GT cu numărul 67, care a oferit locul secund la clasă gigantului american – palidă consolare pentru o echipă care a înscris patru mașini în competiție. În fine, la clasa GTE Am, trei Ferrari-uri 488 GTE au ocupat podiumul.

Așadar, am avut o cursă superbă anul acesta la Le Mans, una din care poți învăța multe lucruri, chiar dacă nu ești un pasionat al sporturilor cu motor. Sunt lecții pe care le putem aplica și în viața noastră de zi cu zi pentru a avea șanse mai mari de reușită în activitățile noastre. Pe scurt, iată ce învățăminte am tras eu din cursa din acest an.

1: Nu ceda niciodată, indiferent cât de greu îți este

Echipajul Brendon Hartley/Timo Bernhard/Earl Bamber de pe Porsche 919 Hybrid cu numărul 2 avea un munte uriaș de urcat după ce mașina preferată a echipei abandonase. Cu toate astea, cei trei piloți și-au suflecat mânecile și au mers absolut la limită, pe stilul „totul sau nimic.” Iar pariul lor a fost câștigător. Mă bucur în special pentru Hartley, un pilot extrem de rapid și de spectaculos, care se află la prima lui victorie la Le Mans.

2: Crede în tine pentru că nimeni altcineva nu o va face

Când Corvette-ul C7.R pilotat de Jordan Taylor intra în penultimul tur al cursei pe prima poziție la clasa GTE Pro, aproape nimeni nu mai credea că Aston Martin va putea schimba situația. Mai puțin pilotul Jonny Adam de pe Aston-ul urmăritor (numărul 97), al cărui atac decisiv l-a destabilizat pe Taylor și a adus victoria celor de la Aston Martin.

3: Nu te bucura niciodată de necazul adversarului

Atunci când Toyota cu numărul 7 abandona, regizorul transmisiei a comutat imaginea pe boxele celor de la Porsche, a căror mașină beneficia de abandonul Toyota și trecea pe primul loc. Nimeni nu s-a bucurat, din contră, piloți și mecanici deopotrivă păreau triști pentru că erau conștienți că li se poate întâmpla și lor. O dovadă de respect și fair play cum rar se vede.

4: Ascultă opiniile celorlalți, dar ascultă-ți în primul rând instinctul atunci când toată ființa ta îți spune că ai dreptate

Kamui Kobayashi, pilotul care se afla la conducerea cursei la volanul mașinii Toyota cu numărul 7 după ce trecuseră aproape 11 ore, a comunicat la un moment dat cu inginerul său de cursă, spunându-i că simte ceva probleme la mașină. Senzația lui era că sunt ceva probleme cu frânele. Echipa însă i-a răspuns că totul arată în regulă pe telemetrie și că poate continua în același ritm susținut. Japonezul s-a conformat, însă câteva momente mai târziu, de la roata stânga-față a început să iasă fum: ambreiajul cedase, după ce Kobayashi trecuse de intrarea la boxe! Dacă echipa l-ar fi ascultat și l-ar fi chemat la standuri să verifice mașina, poate acum vorbeam de victoria Toyota la Le Mans 2017.

5: Dă tot ce ai mai bun, tot timpul

Deși este o cursă de anduranță, Le Mans nu îi răsplătește pe cei care „o lasă mai moale.” Mașina cu numărul 1 a celor de la Porsche, pilotată de echipajul Andre Lotterer, Nick Tandy and Neel Jani, avea un avans enorm de 13 tururi, cu mai mult de trei ore înainte de finalul cursei. Așa că piloții au scăzut ritmul pentru a nu solicita prea tare mașina. Rezultatul? O pierdere a presiunii de ulei, care a dus la abandon.

Foto: constructori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *