Countryman, un Mini pentru deplasarile la tara

mini_countryman_1Oops! S-au „scurs” pe internet pozele oficiale cu Mini Countryman, crossover-ul britanic atât de aşteptat. După cum se poate observa din fotografii, Countryman pare (un pic) mai mare decât celelalte modele din gamă şi se laudă cu două premiere pentru marca britanică aflată în proprietatea BMW.

Este primul Mini cu tracţiune 4×4 (numită All4) şi primul Mini cu patru uşi (mă rog, cinci dacă o socotim şi pe cea de la portbagaj). Ca design, Countryman este inspirat de Crossover Concept, prezentat în 2008 la Salonul Auto de la Paris.

Din păcate, modelul de serie nu a preluat farurile de la concept, designerii optând pentru nişte blocuri optice ciudate, cam de forma mingilor ovale cu care jucam fotbal pe vremea lui Ceauşescu. Şi grila radiatorului aduce o schimbare, de data asta de bun augur,  amintind de Ford Mustang. Mini Countryman va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Geneva, din martie. Mai multe amănunte şi fotografii în curând.

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Lucrez în presa auto din 2004, domeniu care mi-a permis până acum să fiu mai aproape de pasiunea mea. În aceşti ani de presă am trecut pe la AutoMondial, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu, care îmi împărtăşeşte pasiunea pentru curse. Am participat tot sezonul 2007 la campionatul FRAS, iar în 2008 am concurat la două etape ACR şi la una FRAS. Acest blog se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, vreau să subliniez faptul că acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Aşa că, dacă opiniile pe care le găsiţi aici vi se par subiective, e normal, sunt scrise de un om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *