Despre placerea de a conduce

Ce anume vă face să vă treziţi dimineaţa şi să vă doriţi să mergeţi la o plimbare cu maşina? Să fie vigoarea unei dimineţi de primăvară? Sau o duminică însorită cu drumuri libere?

De obicei, dacă este soare afară pentru mine e îndeajuns să mă motiveze să mă scol din pat dimineaţa. Şi să încep să cutreier toţi cei aproximativ 200.000 km de drumuri pe care îi are ţara asta.  Numai că nu chiar orice drum merită. Cu greu poţi rupe monotonia de care ai parte pe o autostradă, iar şoselele europene şi naţionale sunt mai tot timpul pline de camioane şi oameni obosiţi de cei 1.000 de kilometri pe care i-au făcut în ziua respectivă. Mai rămân astfel doar drumurile judeţene.

Ele sunt acele drumuri aparent line – nu este mit, chiar există – care de fapt ascund hopuri ce îţi dezechilibrează maşina. Nu atât de mult încât să intri în copacii de pe margine, dar suficient încât să îţi facă să transpire mâinile pe volan. Şi uneori, să-ţi  mai facă şi inima să tresară. Este locul unde şi un Chervolet Aveo ar avea şansa de a induce un oarecare sentiment  de savoare…

În acest moment, soarele începe să apară, cerul este senin, temperatura este perfectă şi am nişte chei care aşteaptă în colţul mesei, o invitaţie subtilă. Pentru moment ezit, dar îmi aduc aminte că rezervorul este peste jumătate plin. Şi cum mi-a demonstrat mai demult, maşina mea poate merge aproape la infinit când becul de benzină este aprins. Deci pot să merg oriunde.

În cele din urmă sunt în maşină. Pornesc şi după câţiva kilometri îmi dau seama că sunt singur pe drum. Sunt doar eu cu gândurile mele, nu este nimeni care mă poate deranja, pot gândi liniştit. Cred că dacă Giordano Bruno s-ar fi născut în secolul 21 ar fi dat un impuls şi mai mare ştiinţei. Ar fi putut avea mintea mult mai limpede având şansa de a merge la o tură cu maşina. Sau poate că îl ajuta şi mai mult faptul că nu mai era ars pe rug. În fine…

Au trecut vreo 20 minute şi am ajuns la sfârşitul celui mai frumos drum de care nimeni nu a auzit vreodată. Mă uit la ceas şi realizez însă că au trecut 2 ore! Dovada ştiinţifică că am o zi reuşită. Acul rezervorului stă însă mai jos decât mă aşteptam. Dar nu este o problemă, mai e până când se aprinde becul de benzină, aşa că îmi rămâne un singur lucru de făcut: să mai dau o tură.

Dar totul se termină mai repede decât vroiam eu. Pentru că în faţa mea Gigel şi prietenul lui Eusebiu au avut o săptămână grea şi vor să meargă la iarbă verde. Problema este că Gigel nu poate face diferenţa între benzile de circulaţie, aşa că el merge pe mijlocul drumului cu 30 km/h. Aşa că am răgaz să mai trag cu ochiul pe geamurile laterale din când în când. Şi dintr-o dată mă loveşte: sunt atât de multe locuri frumoase în România!

Aud mulţi oameni spunând că nu mai văd rostul în a merge la plimbare cu maşina. Motivele sunt variate: drumurile proaste, rovinieta, preţul absurd al benzinei. Din fericire însă, plăcerea nu ţine cont de toate astea. De fiecare dată când ies la plimbare cu maşina simt un sentiment de eliberare şi încerc să ţintesc către orizont. Şi poate, într-o anumită zi, chiar voi ajunge acolo. Are sens, nu? Sincer, nici nu trebuie să aibă.

Foto: Emil Torsin

13 comentarii la “Despre placerea de a conduce”

  1. Da are sens … pentru acel sentiment de eliberare, pe care-l ai 🙂 Cand vei fi pe doua roti te vei simti cu siguranta liber.

  2. la gropile pe care le vad in fiecare zi de peste un de zile atunci cand ies pe strada unde stau,practic nici nu mai exista strada,doar pamant galben si pietris ma apuca toti nervi posibili si dispare orice gand pentru placerea de a conduce,singurul gand este sa ajung mai repede si cu masina intreaga la prima strada mai buna.

  3. Imi cer scuze daca am „ranit” pe cineva.

    Ideea in sine am spus ca o apreciez, ca o impartasesc si ca sunt in totalitate de acord cu ea.

    Ceea ce am scris in comment este pur o parere personala. Pe mine m-a frapat similitudinea anumitor fragmente sau mai bine zis exprimari intre cele doua „lucrari”.

    Inca o data imi cer scuze.

    Toate bune.

  4. Ar trebui sa le multumim celor care scriu pe bloguri in general. E normal ca un text sa nasca controverse, nu toti avem aceiasi viziune asupra lucrurilor, insa faptul ca cineva initiaza o conversatie este de laudat. Succes tuturor !

  5. @costin nu mi se pare nimic imprumutat in textul lui Emil, dimpotriva sunt doua interpretari ale aceleiasi idei. In ultima vreme cand se vorbeste despre masini cu umor sau pasiune, exista tot timpul cineva care sa mentioneze ca e luat dupa Top Gear(ca si commenturile cu „The Simpsons did it first”). Da e adevarat cei de la TG au deschis portile pentru o astfel de abordare, dar asta nu inseamna ca oameni ca Emil(in acest caz) ii copiaza.

  6. In clip motivul principal este ca masinile nu mai sunt destul de incitante in zilele noastre si din aceasta cauza nu mai merge lumea la un „Sunday drive”. Eu in schimb spun ca drumul si vremea buna sunt motivele care te fac sa iesi la plimbare, nu modelul de masina.
    Conceptul de „Sunday drive” este foarte vechi.

  7. Salut Costin. Daca tu consideri ca ideea si unele portiuni ale textului sunt copiate din Top Gear, te rog sa dai si exemple concrete.

  8. Interesant, pacat ca ideea si chiar unele portiuni sunt copiate dupa Top Gear. Ideea in sine, de a te trezi dimineatza devreme si a rumega asfaltul curbat, e una foarte buna. Personal fac lucru asta o data pe luna pe un tronson foarte drag mie. Daca stati in zona Bucovinei va recomand Falticeni – Vatra Dornei dupa ora 04:00 AM.
    Cu stima

  9. Foarte tare. M-am regasit in articol. Asteptam si alte articole de la tine tine-o tot asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *