Pe 10 şi 11 octombrie 2009, echipa de Formula 1 ING Renault va oferi publicului o demonstraţie excepţională de performanţă automobilistică pe străzile Bucureştiului. Doi dintre piloţii Echipei F1 ING Renault vor încânta publicul cu un spectacol unic pe pista care va fi amenajată în zona Pieţei Constituţiei din capitală. Să sperăm că printre ei se va afla şi Fernando Alonso!
Traseul, cu o lungime de 600 de metri, va cuprinde porţiunea din Bulevardul Libertăţii situată între intersecţiile cu Bulevardul Naţiunilor Unite şi Calea 13 Septembrie (adică un fragment din regretatul circuit folosit la Bucharest Challenge).
Roadshow-ul Renault din Bucureşti este primul spectacol de acest fel desfăşurat în România, cu susţinerea echipei de Formula 1 ING Renault. Aceasta a mai organizat evenimente similare în mari oraşe ale lumii, precum Roma, Lisabona, Sevilia, Dubai, Sao Paulo, New Delhi, Johannesburg, Moscova, Kiev, Varşovia şi la Technocentre Renault, lângă Paris.
Un spectacol de viteză şi culoare
Demonstraţiile de Formula 1, evenimentele speciale şi paradele organizate cu această ocazie se adresează în egală măsură publicului adult şi copiilor. Atracţia principală a celor două zile vor fi demonstraţiile celor doi piloţi la volanul unei maşini de Formula 1.
Organizatorul evenimentului, Renault România, împreună cu partenerul său principal, ING România, şi Primăria Municipiului Bucureşti, care susţine acest proiect, speră să transforme cea mai importantă manifestare sportivă a anului într-o experienţă memorabilă.
Echipa F1 ING Renault va fi prezentă şi la Piteşti, pe data de 9 octombrie, cu sprijinul Primăriei Municipiului Piteşti şi Consiliului Local Piteşti. Accesul va fi gratuit pentru toţi cei interesaţi.
Sursa: Renault
