Până la apariţia lui Polo R (da, va exista şi aşa-ceva!), Polo GTI va fi cel mai puternic model al gamei. Primele poze oficiale ale noului hot-hatch Volkswagen au apărut deja pe internet, maşina urmând să fie prezentată oficial la Salonul Auto de la Geneva.
Aşa cum era de aşteptat, Polo GTI foloseşte acelaşi motor ca Seat Ibiza Cupra. Este vorba de un TSI de 1,4 litri care dezvoltă 180 cai-putere, cuplat la o transmisie DSG cu şapte trepte. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la o asemenea putere pe un Polo… Iar performanţele declarate de VW îmi dau dreptate: 6,9 secunde acceleraţia de la 0 la 100 km/h şi o viteză maximă de 227 km/h. Cvasi-identice cu ale lui Golf VI GTI sau Mini Cooper S.
Păzea, Mini Cooper S!
Strict din punctul de vedere al cifrelor, noul Polo GTI promite senzaţii mult mai tari ca generaţia anterioară. Nici nu ar fi greu, fostul Polo GTI (150 CP, şasiu praf) fiind o dezamăgire comparativ cu Golf V GTI (păstrând proporţiile, bineînţeles). Dar dacă şasiul este la fel de reuşit ca la Golf V GTI, îndrăznesc să anticip că senzaţiile din noul Polo GTI vor fi net superioare şi faţă de Golf VI GTI. Nu a fost comunicată încă greutatea lui Polo GTI, dar cred că raportul CP/kg va fi mai mare la acesta faţă de Golf GTI.
Consum mediu de 6 litri/100 km
Numai veşti bune, nu? Staţi că mai sunt. Consumul mediu anticipat pentru Polo GTI va fi de 6,0 litri/100 km. Dacă maşina va fi propusă şi cu transmisie manuală, e de aşteptat ca acesta să scadă sub 6 litri/100 km! Pentru a putea struni în siguranţă acest „nărăvaş” Polo, Volkswagen îl echipează standard cu diferenţialui electronic XDS, prezent şi pe noul Golf GTI.
În rest, Polo GTI beneficiază de acelaşi tratament ca fratele mai mare Golf GTI: jante cu design de tip phone-dial, grila radiatorului încadrată de un chenar roşu, praguri negre, etrieri roşii, evacuare dublă, iar la interior volanul cu fund plat şi tapiţeria caracteristică. Bring it on, VW!
PS: Cred că Polo GTI va reprezenta o ameninţare serioasă pentru Golf VI GTI. Un an sau doi cât va mai fi produs acesta din urmă, Polo GTI îi va „muşca” serios din clientelă.