Lewis Hamilton a urcat pe prima treaptă în clasamentul general al piloților, după victoria de azi din Belgia, gazdă a unei curse pline de evenimente. Ploaia şi greşelile individuale ale unora dintre piloţi au făcut din Marele Premiu al Belgiei un spectacol captivant.
Deşi nu a plecat din pole-position, Hamilton a reuşit un start perfect, profitând de problemele lui Mark Webber, care a plecat chinuit la culoarea verde a semaforului, pierzând prima poziţie. Odată instalat în fruntea cursei, Hamilton a început să se distanţeze din ce în ce mai tare, profitând şi de faptul că Button, cu aripa față avariată, ținea în spatele lui patru dintre adversarii lui Lewis.
Vettel, din nou kamikaze
Situaţia a durat până în turul al 16-lea, când Vettel a încercat să-l depășească pe Button, însă a accelerat puternic chiar la trecerea peste o zonă a pistei îmbibată cu apă. Imediat spatele i-a fugit, iar monopostul Red Bull s-a înfipt în cel de la McLaren. Button a fost nevoit să abandoneze, în timp ce Vettel a intrat imediat la boxe și a continuat cursa. A primit însă o penalizare cu o trecere pe la boxe pentru pilotaj riscant, iar mai târziu a avut și o pană de cauciuc în urma unei coliziuni cu Liuzzi.
Chiar rămas fără protecția lui Button, Hamilton nu a avut probleme în a-și păstra poziția. În turul 35, Hamilton avea un avans de 11 secunde față de Kubica. În acel tur a început o repriză de ploaie care i-a surprins pe cei mai mulți dintre piloți pe pneuri de uscat. Atunci a avut Hamilton emoțiile cele mai mari, britanicul ieşind în decor pe pietriș, în virajul Rivage, şi „ștergând” cu roțile din stânga parapetul.
A revenit însă imediat pe pistă, a trecut pe pneuri intermediare și a terminat cursa pe prima poziție, la 1,5 secunde în fața lui Webber, care a profitat de problemele pe care le-a avut Kubica la boxe. Polonezul a fost ţinut prea mult de mecanici la schimbul de cauciucuri, însă a terminat totuși cursa pe locul al treilea.
Alonso a abandonat!
În turul 38 Alonso a declanșat a doua perioadă de safety-car, spaniolul pierzând controlul mașinii și răsucindu-se de mai multe ori pe pistă. Pilotul de la Ferrari a abandonat, iar șansele lui la titlu se văd diminuate considerabil. Semn că Dumnezeu nu doarme, iar Massa a fost răzbunat pentru episodul umilitor din Germania.
Brazilianul a ocupat locul patru, iar Sutil a fost al cincilea, o clasare excelentă pentru pilotul Force India. Rosberg l-a urmat pe șase, iar Schumacher pe șapte, veteranul fiind depășit de coechipierul său cu mult tupeu când mai erau doar trei tururi din cursă.
Hamilton are acum patru puncte avans față de Webber în clasamentul general al piloților, cu cinci curse rămase din acest sezon. Următoarea cursă este Marele Premiu al Italiei, la Monza.
Clasament Marele Premiu al Belgiei: Loc Pilot Echipă Timp 1. Hamilton McLaren-Mercedes 1h29m04.268s 2. Webber Red Bull-Renault +1.571 3. Kubica Renault +3.493 4. Massa Ferrari +8.264 5. Sutil Force India-Mercedes +9.094 6. Rosberg Mercedes +12.359 7. Schumacher Mercedes +15.548 8. Kobayashi Sauber-Ferrari +16.678 9. Petrov Renault +23.851 10. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari +29.457 11. Liuzzi Force India-Mercedes +34.831 12. De la Rosa Sauber-Ferrari +36.019 13. Buemi Toro Rosso-Ferrari +39.895 14. Hulkenberg Williams-Cosworth +1 lap 15. Vettel Red Bull-Renault +1 lap 16. Kovalainen Lotus-Cosworth +1 lap 17. Di Grassi Virgin-Cosworth +1 lap 18. Glock Virgin-Cosworth +1 lap 19. Trulli Lotus-Cosworth +1 lap 20. Yamamoto HRT-Cosworth +2 laps Cel mai rapid tur: Hamilton, 1m49.069s Neclasaţi/abandonuri: Driver Team On lap Alonso Ferrari 38 Button McLaren-Mercedes 16 Senna HRT-Cosworth 6 Barrichello Williams-Cosworth 1 Clasamente generale: Piloţi: Constructori: 1. Hamilton 182 p 1. Red Bull-Renault 330 p 2. Webber 179 2. McLaren-Mercedes 329 3. Vettel 151 3. Ferrari 250 4. Button 147 4. Mercedes 146 5. Alonso 141 5. Renault 123 6. Massa 109 6. Force India-Mercedes 57 7. Kubica 104 7. Williams-Cosworth 40 8. Rosberg 102 8. Sauber-Ferrari 27 9. Sutil 45 9. Toro Rosso-Ferrari 11 10. Schumacher 44 11. Barrichello 30 12. Kobayashi 21 13. Petrov 19 14. Liuzzi 12 15. Hulkenberg 10 16. Buemi 7 17. De la Rosa 6 18. Alguersuari 4
Foto: McLaren
