Pentru cea de-a 60-a aniversare, marca australiană Holden şi-a cadou un concept spectaculos. Prezentat în premieră la Salonul Auto de la Melbourne (29 februarie – 10 martie), Coupe 60 este un model derivat din nărăvaşul sedan Clubsport R8. Acesta din urmă este realizat de divizia de performanţă HSV (Holden Special Vehicles) şi vândut în Europa şi SUA ca Vauxhall VXR8 şi Pontiac G8.

Caroseria de coupe îi conferă conceptului o agresivitate sporită faţă de sedan, iar jantele din aliaj de 21 ţoli, partea frontală cu un spoiler mărit sau evacuările duble plasate în lateral, ca la maşinile de curse V8 Supercars, nu fac decât să întărească această impresie. Faptul că este un vehicul de înaltă performanţă este trădat şi de imensul difuzor de aer din spate şi de interiorul cu accente de motorsport. Scaunele tip scoică oferă un generos sprijin lateral, nu numai pentru cei din faţă, ci şi pentru cei doi pasageri din spate, iar fibra de carbon şi pielea dau distincţie habitaclului.

La fel ca super-sedanul Clubsport R8 (VXR8), Coupe 60 este propulsat de un motor V8 de 6,0 litri, care funcţionează şi cu bioetanol E85. Propulsorul de 411 cai-putere îi imprimă lui VXR8 performanţe de nivelul unui Dodge Viper SRT1o sau Corvette Z06: 0-100 km/h în 4,8 secunde şi 282 km/h viteză maximă. Deşi Holden nu a furnizat astfel de date pentru concept, e de aşteptat ca performanţele dinamice ale acestuia să fie şi mai bune, graţie greutăţii mai mici. Australienii nu s-au hotărât încă dacă vor produce în serie acest coupe, ei aşteptând reacţiile publicului. Dacă va intra în producţie, Coupe 60 va fi categoric urmaşul de drept al lui Monaro VXR.

Facebook comments:


Singura tara europeana in care GM aduce Holden este Marea Britanie, doar ca acolo masinile australiene se vand sub marca Vauxhall. Din cate stiu eu, pana acum au adus doar Monaro VXR si VXR8.
superba masina! cand vom vedea masina asta cu sigla opel si adusa si in europa?! chiar asa, gm nu aduce holden in europa, nu? daca vrei asa ceva trebuie sa o importi singur?
din cate imi amintesc, cred ca holden e singura marca a gm care place si celor de la top gear
)