Inselatorie pe internet legata de Dacia

Dacia atrage atenţia publicului asupra unei noi înşelătorii legate de o falsă promoţie, de un fals concurs, la care s-ar câstiga autoturisme Logan prin tragere la sorţi a unui număr de 10 numere de telefon. Suma cerută aşa-zişilor câştigători, care ar urma să fie anunţaţi printr-un sms, este de 250-650 Euro. Escrocheria se găseşte pe adresa http://mcv-logan.webs.com.

Dacia doreşte să facă următoarele precizări :

1. Dacia nu a organizat şi nici nu organizează concursuri de acest gen. Domnul Constantin Stroe, al cărui nume este menţionat în mesaj pentru a da credibilitate înşelătoriei, nu are nicio legătură cu falsul în curs.

2. Ca şi până acum în situaţii similare, Dacia va solicita începerea urmăririi penale împotriva persoanelor vinovate de această dezinformare frauduloasă, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de Codul Penal şi pedepsite cu închisoarea, precum înşelăciunea şi concurenţă neloială faţă de Dacia, cu grave consecinţe asupra imaginii de marcă.

3. Dacia roagă cetăţenii să fie atenţi când primesc acest tip de mesaj, să nu îi dea crezare, să respingă aceste e-mail-uri, chiar dacă informaţiile prezentate par credibile. De asemenea, Dacia are rugămintea faţă de cei supuşi acestor tentative de înşelăciune să obţină de la persoanele care eventual le apelează toate informaţiile posibile şi să informeze de urgenţă Vocea Clientului Dacia (0248 500 000).

4. Dacia mulţumeşte tuturor cetăţenilor care au sesizat asemenea acte grave de fraudă, comise în dauna Dacia şi a interesului public.

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Lucrez în presa auto din 2004, domeniu care mi-a permis până acum să fiu mai aproape de pasiunea mea. În aceşti ani de presă am trecut pe la AutoMondial, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu, care îmi împărtăşeşte pasiunea pentru curse. Am participat tot sezonul 2007 la campionatul FRAS, iar în 2008 am concurat la două etape ACR şi la una FRAS. Acest blog se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, vreau să subliniez faptul că acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Aşa că, dacă opiniile pe care le găsiţi aici vi se par subiective, e normal, sunt scrise de un om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *