Kia mareste Cadenza in segmentul de lux
25 Noiembrie, 2009  |  by Dan MihalaÅŸcu  |  Kia, Piata auto romaneasca

kia_cadenza11Aţi auzit de Kia Opirus? Probabil că nu, iar asta e o problemă pentru Kia. E mai greu să vezi un Opirus pe stradă decît un Ferrari, ceea ce nu înseamnă că e un model exclusivist, ci unul fără succes. De aceea, constructorul coreean a prezentat un înlocuitor pentru limuzina sa de lux, denumit Cadenza.

Noul model renunţă la designul retro al lui Opirus şi adoptă un look diametral opus, modern, în ton cu limbajul actual al mărcii. Cadenza afişează o grilă masivă a radiatorului, faruri mult alungite pe părţile laterale, un profil care aminteşte discret de BMW-urile desenate de Chris Bangle şi un spate musculos. Cadenza respectă în mare parte designul conceptului KND-5, prezentat în acest an la Salonul Auto de la Seoul.

Maşina arată chiar bine după părerea mea, designul fiind mult mai gustul europenilor decât în cazul lui Opirus. Coreenii nu s-au îngrijit însă numai de aspect, ci şi de aerodinamică: coeficientul de aerodinamicitate al Cadenzei este de numai 0,29. Lungimea de 4.965 mm a limuzinei, împreună cu ampatamentul de 2.845 mm (mai lung cu 45 mm decât la Opirus), garantează un spaţiu interior demn de clasa de lux.

Motor V6 de 290 cai-putere

Dacă mai adăugăm faptul că greutatea a scăzut cu 127 kilograme iar rigiditatea torsională a crescut, e clar că şi dinamica a avut de câştigat. Clienţii vor putea alege între trei motorizări pe benzină, toate cuplate la o transmisie automată cu şase trepte. La bază va sta un patru cilindri în linie de 162 cai-putere, în timp ce vârful de gamă va fi un V6 de 290 cai-putere.

Premiera mondială va avea loc pe 12 decembrie la Salonul Auto de la Riyadh (Arabia Saudită). În România maşina va ajunge în vara anului viitor. Amatorii de date tehnice pot vedea aici fişa modelului V6.


  • 0 Comments


    Trackbacks

    1. Kia măreÅŸte Cadenza în segmentul de lux – Auto-blog.ro

    Leave a Reply