Criză, criză dar la Dacia nu prea se simte. Constructorul argeşean (sau trebuia să zic francez?) a anunţat că de acum înainte muncitorii săi vor lucra şi sâmbetele, în două schimburi. Noul program va fi valabil până la sfârşitul lunii iulie a acestui an. Prima sâmbătă în care se va lucra va fi pe 16 mai, iar în această zi se va lucra în trei(!) schimburi, pentru a putea onora comenzile clienţilor şi pentru a permite adaptarea furnizorilor la noul program de lucru.
Decizia a fost luată în cadrul reuniunii lunare dintre Administraţia Uzinei Vehicule Dacia şi Sindicatul Autoturisme Dacia, reuniune care a avut loc pe 12 mai 2009. Iată că vânzările foarte bune din Vest-ul Europei (în special din Germania, Franţa şi Italia) sunt un colac de salvare nesperat pentru marca românească, în condiţiile în care pe piaţa autohtonă cam bate vântul.
Acum, aş fi curios să aflu şi părerile angajaţilor despre noul lor program de lucru. Nu de alta, dar Dacia nu precizează nimic despre vreo mărire de salariu, deşi programul de lucru a fost extins. Iar Automobile Dacia nu are deloc renumele că oferă salarii bune. Cel puţin muncitorilor de pe linia de montaj. Dar nu e normal, până la urmă? La o marcă low-cost, cum altfel ar putea să fie salariile?
Foto: Dacia
