Lui James Bond ii place Range Rover Sport

2014-Range-Rover-Sport-1După o serie întreagă de poze-spion și teasere oficiale, iată că la Salonul Auto de la New York și-a făcut apariția cel mai nou Land Rover – Range Rover Sport. Acesta nu a venit singur (chiar dacă era de ajuns), ci l-a adus și pe interpretul agentului 007, actorul britanic Daniel Craig.

Ce să mai, o internaționalizare totală la New York – un model 4×4 al unui constructor britanic, deținut acum de indieni (care l-au cumpărat de la americanii de la Ford) și susținut de un actor britanic. O încurcătură mondială, ce să mai… Dar să ne întoarcem totuși la noul RR Sport, care întregește astfel gama cu același nume. Dacă la generația anterioară îl consideram mult inferior modelului clasic – platforma tehnică pornea de la Discovery III, iar designul exterior era lipsit de rafinamentul clasic al casei – mi se pare că acum rolurile s-au inversat. Pur și simplu nu-mi place deloc noul Range Rover (în special datorită proporțiilor blocurilor optice față/spate), dar m-aș îndepărta liniștit către soare-apune în noul RR Sport. De la mezinul casei a preluat noul design foarte extravagant și oricum un stil prea clasic nu puteam cere acestuia, doar este totuși… Sport.

Față de generația anterioară Range-ul Sport a crescut ca lungime cu 62 mm (este încă cu 149 de mm mai scurt ca Range Rover-ul), iar ampatamentul este acum mai mare cu 178 mm, ceea ce le-a permis indienilor (pardon, britanicilor) o configurație (folositoare poate doar în China, căci deh, acolo toți sunt mai mici) de 5+2 locuri.

Mult mai important, inginerii Land Rover spun că au reușit o reducere a greutății de 420 kg între generații (versiunile V6), iar suspensia pneumatică (împrumutată de la Range-ul luxos) a fost modificată pentru a oferi un comportament cât mai dinamic. La nivelul transmisiei avem o cutie automată de la ZF cu opt trepte și posibilitatea optării în cazul sistemului 4×4 între o cutie de transfer cu o singură treaptă (42/58 distribuție a cuplului) sau cea cu două trepte (normal și redus, cuplul fiind distribuit 50/50).

Propulsoarele disponibile inițial, dotate cu start/stop, sunt un SDV6 de aproape 290 CP și puternicul V8 Supercharged pe benzină ce livrează o herghelie de peste 500 CP. Anul viitor își vor face apariția TDV6-le diesel de 254 CP, SDV8-ul de 4,4 litri cu 334 CP (tot motorină) și un nou propulsor pe benzină de 2 litri turbo.

6 comentarii la “Lui James Bond ii place Range Rover Sport”

  1. Asa zic si eu Adrian. Nu cred ca doar lui ii place. E o masina superba pe care mi-o doresc de foarte mult timp.

  2. Salutare,

    Multumesc anticipat celor care pot participa la cercetarea pe care o realizez, privind agresivitatea la volan, prin completarea chestionarelor de mai jos:
    https://docs.google.com/forms/ d/ 1WAWofREsnwdu0HC2xUblHCT7V9qZU wqJ__keogvbPMI/viewform

  3. Sunt de acord cu Adrian ci pot sa zic ca si mie imi place mult cum arata, pana la urma e un Range si daca esti fun al brandului cam greu sa nu iti place si modelul asta

  4. Si nu doar lui James Bond ii place :). Sunt curios de propulsorul turbo pe benzina de 2L cum o sa se comporte. In rest numai lucruri bune despre acest bolid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *