Mazda3 a castigat premiul “AutoBild” pentru design
1 Iunie, 2009  |  by Dan Mihalaşcu  |  Design, Mazda

mazda3_1Noua Mazda3 s-a clasat pe primul loc în concursul AutoBild Design Awards 2009, în categoria modelelor de clasă mică şi compactă – cele mai mari şi mai relevante segmente pentru piaţa europeană. Concursul a atras voturile a 200.000 de cititori din 27 de ţări europene, printre care şi România.

Aceştia au punctat designul exterior al modelelor intrate în concurs, în funcţie de clasele de mărime. În cadrul AutoBild Design Awards 2009, în România, noua Mazda3 s-a poziţionat pe locul doi în segmentul modelelor mici şi compacte. Deşi noua Mazda3 este o prezenţă recentă în showroom-urile din Europa, participanţii la vot au ales-o în număr foarte mare drept modelul cu cel mai plăcut design din segmentul compact.  Mazda3 a fost votată pe primul loc în nouă ţări şi a acumulat 43 de puncte, devansând VW Polo şi VW Golf poziţionate pe locurile doi şi trei.

Acest premiu este cel mai recent pe care Mazda Motor Corporation şi-l adjudecă. În 2008, conceptul Mazda Kaan a câştigat concursul “Motor Sports 2025″ Design Challenge (la Salonul Auto de la Los Angeles) şi prestigiosul Grand Prix du Design pentru linia de design Nagare. În 2007, design-ul modelului Mazda Ryuga a câştigat Louis Vuitton Classic Concept Award, iar în 2006 Mazda Senku a ocupat primul loc în cadrul Grand Prix du Design, fiind desemnat “Cel mai frumos model concept al anului”.


  • Leave a Reply