Mercedes CLS: fotografii si informatii oficiale

N-a trecut mult timp de la apariţia prematură pe internet a broşurii modelului CLS că Mercedes-Benz a şi reacţionat, oferind presei fotografiile oficiale şi primele informaţii despre a doua generaţie CLS.

Noul „coupe cu patru uşi” de la Mercedes are o misiune dificilă: predecesorul său s-a vândut în peste 170.000 de exemplare, designul fiind principalul său atu. Însă şi CLS 2 afişează un stil spectaculos: capota lungă a motorului, partea frontală impozantă (care preia elemente de la supercar-ul SLS AMG), plafonul plonjat şi geamurile portierelor fără rame sunt argumentele cu care noul model se prezintă lumii.

Farurile folosesc integral tehnologia LED, o premieră în materie, toate funcţiile farurilor folosind exclusiv LED-urile. Care sunt în număr de 71 (!) pe toată maşina. La interior, CLS oferă o mulţime de opţiuni şi combinaţii, clienţii având posibilitatea de a-şi personaliza la maximum maşina. Inutil de adăugat că materialele folosite sunt de înalt nivel, Mercedes-Benz inaugurând pe CLS un nou model de piele, cu o grosime de numai 1,6 milimetri, denumită PASSION.

Nici un detaliu încă despre motoare, transmisii şi preţuri. Cert e că CLS este bazat pe platforma Clasei E, aşa că e de aşteptat să găsim motorizări şi transmisii similare.

Foto: Mercedes-Benz

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Începând din 2003 am lucrat în presa auto, astfel că am avut norocul ca jobul meu să coincidă cu pasiunea. În aceşti ani de presă am scris la AutoMondial, ProSport, Gazeta Sporturilor, autoevolution.com şi am colaborat cu Ziare.com. Din noiembrie 2011 până în martie 2013 am scris pentru Inautonews.com, iar din martie 2013 până în octombrie 2015 am scris pentru Carscoops. Din octombrie 2015 până în august 2018 am activat ca editor la DriveMag, iar în prezent colaborez din nou cu Carscoops. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu. Am participat tot sezonul 2007, precum şi la trei etape din 2008, reușind două clasări pe podium la clasa H2 la VTM Straja (Alba) în 2008 (locul 1) și la VTM Buzău în același an (locul al 2-lea). Acest blog auto l-am început în 2008, fiind probabil primul blog de profil din România. Auto-blog.ro se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Tot ceea ce veți citi aici este trecut prin filtrul meu (destul de critic ar zice unii), iar singura cenzură este cea a bunului-simţ. La adresele de e-mail de mai jos puteți trimite comunicate de presă legate de domeniul auto, invitații la evenimente sau orice alte mesaje sau întrebări care au legătură cu acest blog și cu mașinile. Contact: E-mail: dan.mihalascu [at] auto-blog.ro sau autoblogrou [at] gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.