Michael Schumacher a spus adio Formulei 1. De data asta pentru totdeauna…

E greu să rezumi în câteva minute o carieră monumentală precum aceea a lui Michael Schumacher. Cei de la BBC au încercat să facă asta într-o scurtă discuție cu Schumi, înaintea ultimei sale curse de Formula 1 – Brazilia 2012. Vedem aici un Schumacher transformat, mult mai uman în comparație cu Schumacher din perioada Ferrari.

Cred că acești ultimi trei ani petrecuți la Mercedes GP l-au ajutat pe Schumi să devină un om mai bun. A învățat ce înseamnă umilința și cât de greu este să o iei de la zero din postura de monstru sacru. Mai presus de toate însă, a arătat tuturor că are o voință extraordinară. E adevărat, pilotul Michael Schumacher nu a mai reușit să urce pe prima treaptă a podiumului, însă omul Michael Schumacher a devenit mai simpatic. Și asta pentru că și-a aflat limitele, lovindu-se cu capul de tavan. Mai bine mai târziu decât niciodată.

PS: Vettel e iar campion, după o cursă nebună, dar bănuiesc că știți deja asta. Din fericire, pe Vettel vom mai avea ocazia să-l vedem pe pistă (cred că va amenința în viitor recordurile conaționalului său), dar pe Schumi nu. Rămânem însă cu amintirile, în special noi cei care eram copii pe vremea când Senna a dispărut brutal, iar Michael Schumacher s-a urcat pe tronul rămas liber. De pe care nu a mai coborât până nu a rescris, în alb, negru și gri, istoria acestui sport.

Sursa video: BBC via Youtube

Foto: michael-schumacher.de

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Lucrez în presa auto din 2004, domeniu care mi-a permis până acum să fiu mai aproape de pasiunea mea. În aceşti ani de presă am trecut pe la AutoMondial, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu, care îmi împărtăşeşte pasiunea pentru curse. Am participat tot sezonul 2007 la campionatul FRAS, iar în 2008 am concurat la două etape ACR şi la una FRAS. Acest blog se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, vreau să subliniez faptul că acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Aşa că, dacă opiniile pe care le găsiţi aici vi se par subiective, e normal, sunt scrise de un om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *