Mister Monte Carlo
28 Ianuarie, 2008  |  by Dan Mihalaşcu  |  WRC

loeb.jpgSebastien Loeb a câştigat Raliul Monte Carlo pentru a cincea oară în carieră. Nici un alt pilot nu are în palmares atâtea victorii la Monte Carlo, cea mai prestigioasă rundă din mondialul de raliuri. Recordul lui Loeb este cu atât mai important cu cât acesta a fost realizat în numai şase ani, francezul câştigând trei ediţii consecutive ale celebrului raliu de asfalt (2003, 2004, 2005) alături de cele din ultimii doi ani. Cu cinci victorii la Monte Carlo, Loeb i-a depăşit pe legendarii Walter Rohrl şi Tommi Makinen, fiecare având patru triumfuri în acest raliu.

Ultima victorie, cea de duminică, a fost cea mai categorică dintre toate. În absenţa marelui rival Marcus Gronholm, retras din activitate la finalul anului trecut, Loeb a făcut ce-a vrut pe asfaltul din Principat. Cunoscut ca un specialist al acestei suprafeţe, francezul nu le-a lăsat nici o şansă rivalilor, câştigând raliul cu un avans enorm, de 2 minute şi 34 de secunde, în faţa celui de-al doilea clasat, Mikko Hirvonen. Avansul putea fi şi mai mare, dacă Loeb nu aborda prudent ultima zi, pentru a nu risca un abandon.

Mai mult decât faptul că a fost a 37-a victorie în WRC (un alt record absolut – n.r.) şi a cincea victorie la Monte Carlo, cred că lucrul cel mai important este modul în care am câştigat în acest an“, a spus Loeb. Dar cum a câştigat Sebastien? S-a instalat lider al raliului după doar a doua specială şi a rămas pe primul loc până la final. După două probe speciale avea 12,7 secunde avans faţă de colegul său de la Citroen, Dani Sordo. După trei probe, avea 21 de secunde avans. După cinci probe, distanţa crescuse la 23,5 secunde. La finalul celei de-a doua zile, Loeb era la un minut distanţă de următorul clasat, Mikko Hirvonen. Şi tot aşa, până în ultima zi, când francezul a încheiat conturile cu un avans de peste două minute şi jumătate, în condiţiile în care nu a mai forţat!

Început perfect de sezon pentru Loeb, care vizează al cincilea titlu mondial consecutiv! Cât despre cele 37 de victorii în WRC (deocamdată), vor mai trece ani buni până când va reuşi cineva să doboare acest record. În afara lui Loeb, în topul zece al piloţilor cu cele mai multe victorii în WRC nu se află nici un pilot în activitate! Doar Gronholm, cu cele 30 de victorii, ar fi putut să spere la detronarea lui Loeb. Însă finlandezul s-a retras în 2007…

TOP 10 RALIUL MONTE CARLO 2008:

1. Loeb Citroen 3h39:17.0
2. Hirvonen Ford + 2:34.4
3. Atkinson Subaru + 2:58.6
4. Duval Ford + 2:59.7
5. P Solberg Subaru + 4:40.9
6. Galli Ford + 8:46.5
7. Cuoq Peugeot + 10:24.8
8. Andersson Suzuki + 11:19.5
9. H Solberg Ford + 12:43.6
10. Wilson Ford + 14:00.1

  • Leave a Reply