Gata cu zvonurile! E oficial: Fernando Alonso a semnat cu Ferrari un contract pe trei ani, începând din 2010. Aşa cum se tot anticipa de câteva luni bune, spaniolul va fi pilotul Scuderiei, urmând să i se alăture lui Felipe Massa din sezonul viitor. Sau poate altui pilot. Cine poate garanta că Massa va fi la fel ca înainte de accident? Mulţi mari piloţi care au trecut prin accidente majore n-au mai recuperat niciodată acea sutime de secundă care face diferenţa dintre foarte bun şi cel mai bun.
În fine, în afara venirii lui Alonso la Ferrari, o altă certitudine este plecarea lui Raikkonen, cu un an înainte decât prevedea contractul. „De comun acord, am decis să terminăm contractul cu un an mai devreme„, a spus finlandezul. Care, foarte probabil, va ajunge la McLaren. Acolo unde a mai fost în perioada 2002-2006, cea mai bună a carierei lui (asta e părerea mea, chiar dacă titlul mondial l-a luat cu Ferrari). În eventualitatea realizării acestui transfer, McLaren va avea din nou două superstaruri în echipă (Raikkonen şi Hamilton), la fel ca în incendiarul sezon 2007, când Alonso a făcut pereche cu acelaşi Hamilton.
Mutarea lui Alonso înseamnă însă declanşarea oficială a febrei transferurilor. Abia acum începe nebunia. Renault îl ofertează pe Robert Kubica pentru a umple golul cauzat de plecarea lui Alonso, Brawn GP negociază cu Rosberg, în timp ce Williams îl curtează pe Barrichello, care ar urma să fie coechipier cu Nico Hulkenberg, debutantul pe care echipa britanică vrea să-l arunce în joc de anul viitor.
Şi asta nu e tot: Button poate deveni liber de contract dacă Brawn nu-i plăteşte un salariu demn de un (foarte probabil) campion mondial. Să ne reamintim, englezul a acceptat un salariu mic anul acesta doar ca echipa să supravieţuiască. Însă cu un titlu mondial în buzunar, se schimbă situaţia. Ar putea apărea în joc chiar McLaren. Cum ar fi o echipă McLaren formată din doi englezi, Hamilton şi Button? Pun pariu că presa din Albion ar lua-o razna.