Oficial: detaliile aliantei Daimler-Renault-Nissan

Daimler AG, Renault SA și Nissan Motor Company au oficializat astăzi alianța despre care vorbeam ieri. Daimler și Renault-Nissan vor colabora la dezvoltarea de mașini mici, vehicule comerciale și la realizarea de noi platforme tehnice.

Înțelegerea a fost marcată prin anunțul unui schimb de acțiuni între cele trei companii, după cum urmează: Daimler va cumpăra 3,1% din Renault și 3,1% din Nissan, iar Renault și Nissan vor achiziționa fiecare câte 1,55% din Daimler. Procentele sunt simbolice și arată angajamentul pe care fiecare dintre cei trei parteneri și-l ia pentru ca alianța să funcționeze. Ambele grupuri au subliniat faptul că participațiile nu vor fi mărite.

La conferința de presă de azi, Dieter Zetsche (CEO Daimler) și Carlos Ghosn (CEO Renault-Nissan) au punctat foarte clar modul în care se va desfășura colaborarea. Interesul comun al celor două părți este reducerea costurilor, estimată la circa 2 miliarde de euro, astfel că Daimler și Renault-Nissan vor împărți costurile dezvoltării de noi tehnologii pentru a respecta normele de emisii poluante din ce în ce mai stricte. Parteneriatul se aseamănă cu cele dintre Fiat Auto SpA și Chrysler Group sau dintre Volkswagen AG și Suzuki Motor Corporation.

Iată cum vor colabora Daimler, Renault și Nissan în următorii cinci ani:

1. Dezvoltarea comună de modele noi mici
Aici au fost menționate următoarea generație a lui smart ForTwo și a lui Renault Twingo, ambele urmând să fie lansate în 2013 și să fie oferite cu sisteme de propulsie full-electrice încă de la debut. Pe aceeași platformă (cu tracțiune spate, atenție!) va fi realizat și un nou smart cu patru locuri care va fi produs în uzina Renault din Slovenia. În mod sigur vor urma și alte colaborări, care vor viza A/B Class și Clio/Megane.

2. Schimbul de motoare
Daimler va primi de la Renault-Nissan motoare cu 3 și 4 cilindri, atât diesel cât și pe benzină, pentru viitoarele modele mici ale Mercedes-Benz și smart. În schimb, divizia de lux a Nissan, Infiniti, va primi de la Daimler motoare cu patru și șase cilindri, pe benzină și diesel. Motoarele de origine Mercedes-Benz vor întări marca Infiniti în SUA, China și pe piețele emergente, a declarat Ghosn.

3. Vehicule comerciale ușoare
Renault va construi un nou van care va constitui baza și pentru viitorul Mercedes-Benz Vito, programat pentru 2012, dar și pentru un vehicul comercial de dimensiuni mai mici, de tipul lui Viano. În plus, Daimler va cumpăra motoare diesel și transmisii de la Renault-Nissan pentru autovehiculele sale comerciale.

Așadar, să recapitulăm. Mercedes va cumpăra de la Renault-Nissan motoare mici, motoare diesel și cutii de viteze pentru vehiculele sale comerciale. În schimb, Infiniti va cumpăra de la Mercedes-Benz motoare cu patru și șase cilindri. Daimler scapă astfel de grija modelelor mici și de cea a vanului, urmând să-și concentreze resursele pe ceea ce știe să facă cel mai bine: limuzine premium cu tracțiune spate și SUV-uri. În acest timp, Renault are o piață de desfacere asigurată pentru motoarele și cutiile sale de viteze, urmând să beneficieze și de know-how Mercedes-Benz pentru marca Infiniti.

Mi se pare un schimb echitabil. Cu condiția ca Renault să respecte standardele de calitate impuse de Mercedes-Benz. Deși e clar că nu va avea de ales în această privință. „Identitățile individuale ale brandurilor vor rămâne neafectate„, a promis Zetsche.

PS: Nimic despre Dacia, marcă deținută integral de Renault, dar se pare că fabrica de cutii de viteze de la Mioveni va furniza transmisii și pentru Daimler. Mai mult ca sigur pentru autovehiculele comerciale.

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Începând din 2003 am lucrat în presa auto, astfel că am avut norocul ca jobul meu să coincidă cu pasiunea. În aceşti ani de presă am scris la AutoMondial, ProSport, Gazeta Sporturilor, autoevolution.com şi am colaborat cu Ziare.com. Din noiembrie 2011 până în martie 2013 am scris pentru Inautonews.com, iar din martie 2013 până în octombrie 2015 am scris pentru Carscoops. Din octombrie 2015 până în august 2018 am activat ca editor la DriveMag, iar în prezent colaborez din nou cu Carscoops. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu. Am participat tot sezonul 2007, precum şi la trei etape din 2008, reușind două clasări pe podium la clasa H2 la VTM Straja (Alba) în 2008 (locul 1) și la VTM Buzău în același an (locul al 2-lea). Acest blog auto l-am început în 2008, fiind probabil primul blog de profil din România. Auto-blog.ro se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Tot ceea ce veți citi aici este trecut prin filtrul meu (destul de critic ar zice unii), iar singura cenzură este cea a bunului-simţ. La adresele de e-mail de mai jos puteți trimite comunicate de presă legate de domeniul auto, invitații la evenimente sau orice alte mesaje sau întrebări care au legătură cu acest blog și cu mașinile. Contact: E-mail: dan.mihalascu [at] auto-blog.ro sau autoblogrou [at] gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.