Opel a produs masina cu numarul 10000000

corsa_aniversarUn model Opel Corsa ecoFLEX 1.3 CDTI cu cinci uşi, de culoare verde, produs la uzina din Zaragoza, este cel de-al 10.000.000-lea autovehicul produs de constructorul german. Norocosul model este menit să celebreze un moment însemnat din istoria fabricii şi pune în evidenţă angajamentul mărcii Opel faţă de protejarea mediului înconjurător.

În uzina din Zaragoza este produs cel mai economic şi mai ecologic autovehicul al mărcii Opel, modelul Corsa 1.3 CDTI (55 kW/75 cp), care emite doar 109 grame de CO2 per kilometru şi consumă în medie 4,1 litri de carburant la 100 de kilometri. Uzina însăşi adăposteşte cea mai mare centrală solară instalată vreodată pe un acoperiş. Uriaşul sistem este alcătuit din 85.000 de module solare uşoare, cu o suprafaţă fotovoltaică activă de 183.000 de metri pătraţi. Centrala solară are o putere de 15,4 milioane kWh pe an, asigurând reducerea anuală a emisiilor de CO2  cu 13,5 milioane de kilograme.

Alături de versiunile cu trei uşi, cu cinci uşi, OPC şi furgon ale modelului Corsa, în uzina spaniolă sunt construite, de asemenea, modelul monovolum Opel Meriva şi versatilul Opel Combo. În plus, uzina produce componente pentru alte uzine GM din Europa, precum cele din Eisenach, Germania. Exporturile reprezintă 90 la sută din producţie; principalele pieţe sunt cele din Marea Britanie, Italia, Germania şi Franţa.

Până în prezent, în uzina din Zaragoza au fost construite 8.436.129 de autovehicule Corsa, 978.200 Meriva, 128.304 Combo, 250.728 Tigra, 153.908 Kadett şi 52.731 Astra – însumând în total 10.000.000 de autovehicule Opel fabricate în Spania.

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Lucrez în presa auto din 2004, domeniu care mi-a permis până acum să fiu mai aproape de pasiunea mea. În aceşti ani de presă am trecut pe la AutoMondial, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu, care îmi împărtăşeşte pasiunea pentru curse. Am participat tot sezonul 2007 la campionatul FRAS, iar în 2008 am concurat la două etape ACR şi la una FRAS. Acest blog se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, vreau să subliniez faptul că acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Aşa că, dacă opiniile pe care le găsiţi aici vi se par subiective, e normal, sunt scrise de un om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *