Mini va prezenta la Salonul Auto de la Detroit un concept denumit Paceman, prin care marchează a zecea aniversare a revenirii mărcii pe pământ american. Deşi Mini nu precizează nicăieri că un astfel de model ar urma să fie produs în serie, felul cum arată conceptul trădează intenţiile de comercializare.
Asta pentru că showcar-ul nu are nimic SF, este din gama acelor concepte care sunt arătate de constructori publicului pentru a testa reacţiile în vederea unei producţii de serie. Deci să vedem care-i treaba cu acest Paceman. Lungimea de 4,11 metri şi înălţimea de 1,79 metri trădează faptul că acest model are la bază platforma lui Countryman. Ca să nu mai vorbim de partea frontală, aproape identică cu a crossover-ului Mini.
Unde diferă radical Paceman este în a doua jumătate a caroseriei, lipsa portierelor din spate şi plafonul înclinat conferind o siluetă de coupe mult mai atrăgătoare decât cea “utilitară” a lui Countryman. De fapt, Mini chiar aşa îl numeşte, Sports Activity Coupe (la fel cum BMW defineşte X6-le). Impresia de dinamică este dată şi de faptul că Paceman este mai scund cu 2 centimetri decât modelul din care e derivat.
Deşi nu au fost încă furnizate fotografii cu interiorul lui Paceman, Mini ne asigură că acest model preia de la Countryman consola mediană “Centre Rail”, la care se pot cupla diverse accesorii. Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că preia cam tot interiorul.
Paceman Concept are sub capotă cel mai puternic motor din gama Mini, de 1,6 litri şi 211 CP, folosit pe Mini JCW. Acesta transmite cuplul către toate cele patru roţi, prototipul beneficiind de tracţiunea integrală “ALL4″.
Îmi place acest Paceman, aşa ar fi trebuit să arate Countryman de la început (înţelegeţi voi ce vreau să zic). E clar că Mini îl va produce în serie.
Şi un video:
Facebook comments:
0 Comments
Trackbacks
- Kia KV7 Concept, monovolumul viitorului | Auto-blog - Blog auto romanesc independent
- Paceman Concept, un X6 al marcii Mini - Ziarul toateBlogurile.ro








