Din motive care îmi scapă, OMV Petrom îmi trimite newslettere pe adresa personală de e-mail. Cel primit astăzi face referire la o campanie adresată clienţilor care alimentează de minimum 110 lei. Oare mai există astfel de oameni? Nu de alta, dar aş vrea să-i cunosc şi eu 🙂
În fine, ideea e că aceştia pot câştiga carburant suplimentar în valoare de 30 de lei dacă se aliniază stelele exact în momentul în care ei se află la casă pentru a achita combustibilul. Bine, promoţia e un pic diferită, dar nu am de gând să detaliez pentru că sunt ultimul om care ar vrea să facă reclamă acestei companii. La altceva voiam să mă refer.
Petrom pierde clienţi. Nu dintre cei corporate, ci dintre clienţii persoane fizice. Scumpirile abuzive practicate de această companie care deţine o poziţie dominantă în România în urma unei privatizări dubioase au generat multe resentimente în rândul românilor. Campania asta a lor e un semn că managementul Petrom a început să sesizeze scăderea. Sau nu.
Pentru că, în acelaşi timp, Petrom vine şi scumpeşte litrul de carburant cu 10 bani! Fără să anunţe, pentru că de o vreme încoace nu mai comunică scumpirile. Aşa se face că astăzi benzina premium fără plumb 95 a sărit la 5.43 lei (de la 5.33) în unele staţii Petrom din Bucureşti, iar sortimentul de bază de motorină a ajuns 5.30 lei. Nu mai vorbesc de staţiile OMV, care prin definiţie vând mai scump. Părerea mea e că volumele de vânzări au scăzut drastic, iar ei vor să compenseze scăderea încasărilor prin aceste scumpiri.
Tot astăzi, Rompetrol şi Lukoil au anunţat de asemenea creşterea preţurilor, obligaţi de modificările făcute de OMV. Şi asta nu e nimic. Să vedeţi scumpiri când încep românii să plece în vacanţa de vară! Cum răspund eu la aceste scumpiri fără justificare declanşate de OMV Petrom? Am mai spus-o şi o repet: nu mai intru în staţiile OMV şi Petrom decât să folosesc toaleta!
Via EvZ
Foto: ArhivaFoto.ro