Anul 2010 a început catastrofal pentru comercianţii de maşini noi din România. Ianuarie 2010 va intra în istorie ca luna în care s-a înregistrat recordul negativ absolut din 1990 încoace. Dar să nu anticipăm, statisticile pe februarie s-ar putea să fie şi mai dramatice.
Înainte de 1990 nu se făceau asemenea statistici, însă în perioada post-decembristă nu s-a mai înregistrat niciodată o lună mai slabă pentru vânzările de automobile noi!
Dacia nu mai e marca nr. 1, Volkswagen i-a luat locul
Astfel, în România, în ianuarie 2010, au fost înmatriculate 2.134 de autoturisme noi, faţă de 13.819 unităţi în ianuarie 2009! Căderea faţă de perioada similară a anului trecut e ameţitoare: minus 84,56%. O altă schimbare profundă pentru piaţa auto românească este pierderea primei poziţii de către Dacia, care, pentru prima dată de la Revoluţie încoace, nu mai ocupă locul întâi în statistici. Scăderea Dacia faţă de ianuarie 2009 e şi mai abruptă: minus 94,2%!
Marca situată pe primul loc în ianuarie 2010 a fost Volkswagen, cu 443 unităţi vândute, urmată de Ford, cu 259 de unităţi şi Dacia, cu 201 unităţi. Chiar dacă a pierdut locul întâi la mărci, Dacia are în continuare modelul cel mai vândut din România, Logan (170), urmat de VW Golf (147) şi Ford Fiesta (146).
Discrepanţă uriaşă între Bucureşti şi restul ţării
În Capitală au fost înmatriculate luna trecută 1.374 de autoturisme noi, ceea ce reprezintă 64,4% din total, deşi Bucureştiul are circa 10% din populaţia ţării! Mi se pare exagerată discrepanţa asta şi arată exact nivelul de descentralizare la care s-a ajuns în România: zero! Atâta timp cât ţara asta nu va avea poli zonali de putere comparabili cu Bucureştiul, nu vom progresa niciodată…
În Sălaj s-a înmatriculat o singură maşină nouă în ianuarie 2010!
Cum e posibil ca în judeţe ca Brăila (9 unităţi) sau Alba (3 unităţi) să se vândă sub 10 maşini noi într-o lună? Ca să nu mai vorbim de Sălaj, unde s-a înmatriculat o singură maşină nouă în 2010… Asta arată cât de adâncă este criza economică în România. Şi cât de incompetenţi sunt cei de la conducere. Cum să le spui altfel când măsurile lor au ajutat enorm la distrugerea pieţei auto? Le ştiţi cu toţii: taxa de poluare schimbată şi răs-schimbată, eliminarea deducerii TVA-ului şi cheltuielilor legate de maşini în cazul firmelor, introducerea taxei de poluare pe maşinile Euro 4 etc, etc.
Nici mult-trâmbiţatul program Rabla revizuit nu mai poate face nimic, oamenii se înghesuie să dea rablele la Remat ca să scape de ele şi să vândă voucherele, însă nu prea există doritori… Să mai amintesc câte afaceri conexe se închid din cauza căderii pieţei auto? N-are rost, nu cred că interesează pe nici unul din cei care ar trebui să fie preocupaţi de asta.
PS: Cu toate problemele, s-au vândut 6 Ferrari-uri noi în ianuarie 2010…
Sursa: DRPCIV
Foto: www.thomashawk.com
Un comentariu la „Piata auto romaneasca e in moarte clinica…”