Renault Clio 3 Dynamique

Renault ClioAn fabricaţie: 2006, model 1,5 dCi, 65 cp
Pe 16 iulie 2008 s-au împlinit 2 ani de când am această maşină. În afară de cele două revizii şi un bec de fază scurtă ars nu am avut vreun motiv să trec prin service.

Maşina a costat 12.800 euro. Are 6 airbag-uri, ABS, EBV, AFU, aer condiţionat manual, geamuri electrice faţă, oglinzi electrice. Cam astea am vrut eu să aibă. Portbagajul e destul de încăpător iar dacă rabatezi şi scaunele din spate atunci chiar nu mai ai nicio problemă cu spaţiul. Dacă ar fi să îmi doresc ceva ar fi încă vreo 15-20 cp :). În rest, mai mult decât mulţumit de această maşină.

clio1

Prima revizie: 10.000 km
Mi s-a spus din start: primii 2.000 de kilometri circulaţi cu atenţie, până la 100 km/ h şi maxim 2.500 de turaţii. M-am conformat. În toată această perioadă consumul s-a situat în limitele din catalog, o medie de sub 5 la sută.
Apoi, după ce am scăpat de această constrângere am călcat mai tare pedala de acceleraţie. Consumul a crescut puţin însă pe autostradă maşina se comportă excelent cam pe la 130-140 km/ h. Prima revizie? 4,5 milioane lei.

clio2

A doua revizie: 20.000 km
Mi s-a spus mereu că un motor diesel „se aşează” după 10 mii de kilometri şi acum pot confirma această informaţie. După prima revizie am simţit că pot să folosesc maşina la adevărata ei valoare. Consumul a ajuns undeva la 4,7%. Am mers la a doua revizie fără să am vreo reclamaţie. M-a costat 9 milioane.

În drum spre a treia revizie
În momentul de faţă am aproape 28 de mii de kilometri la bord. Acum o luna mi s-a ars un bec, l-am schimbat – la service-ul lor m-a costat aproape 1 milion 🙁 – şi pot spune că nu am mai avut vreo altă problemă.
Nu am mai urmărit de mult consumul instant. Spre surprinderea mea, am venit acum o săptămână pe autostradă şi la 130 km/ h constant era undeva la 4 la sută. Mai mult decât mulţumitor pentru mine. Aştept revizia a treia 🙂

clio31

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *