Schumi a facut-o din nou!
17 Mai, 2010  |  by Dan Mihalaşcu  |  Ferrari, Formula 1, Mercedes-Benz, Motorsport

Nu, nu a câștigat la Monaco, dar neamțul a făcut cea mai controversată mutare a cursei. În ultimul tur, pe ultimul viraj, imediat după ce safety-car-ul a intrat la boxe, Schumi a țâșnit din spatele lui Alonso și l-a depășit. Până s-a dezmeticit spaniolul, Schumi era deja în fața lui.

Bineînțeles că a urmat o controversă. Unii spun că Schumacher nu avea dreptul să depășească, pentru că steagul galben rămâne activ până la trecerea liniei de sosire care marchează finalul turului.

Alții, de partea cărora sunt și eu, susțin că steagul galben se dezactivează automat atunci când safety-car-ul intră la boxe. Mai ales atunci când mașina de siguranță își și stinge luminile de avertizare (cum a fost cazul aici) după ce trece prima linie a safety-car-ului. Exact de la această linie a depășit Schumacher, după cum se poate vedea și în filmul de mai jos. Ce rost mai are să ții cursa înghețată din moment ce mașina de siguranță a ieșit? Ei bine, FIA gândește diferit și l-a penalizat pe Schumi cu 20 de secunde, așa că locul șase câștigat de german în urma depășirii lui Alonso a devenit locul 12.

FIA invocă articolul 40.13, care spune așa: “în cazul în care cursa se termină cu safety-car-ul activ, acesta va intra în pitlane la finalul ultimului tur iar mașinile vor trece linia de sosire fără să depășească“. Legea e lege, așa că e foarte probabil ca Schumi să rămână cu buza umflată, chiar dacă Mercedes GP a depus o contestație. Un lucru e clar: neamțul și-a revenit și a început să-și arate colții. Ceea ce e foarte bine pentru spectacol.

PS: Cursa a fost dominată de la cap la coadă de Mark Webber, acesta fiind urmat de coechipierul său Sebastian Vettel și de un excelent Robert Kubica.

Clasamentul final al cursei după aplicarea penalității lui Schumi arată așa:

Loc  Pilot         Echipă                 
 1.  Webber        Red Bull-Renault
 2.  Vettel        Red Bull-Renault
 3.  Kubica        Renault
 4.  Massa         Ferrari
 5.  Hamilton      McLaren-Mercedes
 6.  Alonso        Ferrari
 7.  Rosberg       Mercedes
 8.  Sutil         Force India-Mercedes
 8.  Liuzzi        Force India-Mercedes
10.  Buemi         Toro Rosso-Ferrari
11.  Alguersuari   Toro Rosso-Ferrari
12.  Schumacher    Mercedes
13.  Petrov        Renault


Neclasați/abandonuri:

Pilot         Echipă                       În turul
Chandhok      HRT-Cosworth                 71
Trulli        Lotus-Cosworth               71
Kovalainen    Lotus-Cosworth               59
Senna         HRT-Cosworth                 59
Barrichello   Williams-Cosworth            28
Kobayashi     Sauber-Ferrari               27
Di Grassi     Virgin-Cosworth              26
Glock         Virgin-Cosworth              23
De la Rosa    Sauber-Ferrari               22
Button        McLaren-Mercedes             3
Hulkenberg    Williams-Cosworth            1

Clasamente generale:
Piloți: Constructori:

1. Webber 78 1. Red Bull-Renault 156

2. Vettel 78 2. Ferrari 136

3. Alonso 75 3. McLaren-Mercedes 129

4. Button 70 4. Mercedes 78

5. Massa 61 5. Renault 65

6. Kubica 59 6. Force India-Mercedes 30

7. Hamilton 59 7. Williams-Cosworth 8

8. Rosberg 56 8. Toro Rosso-Ferrari 4

9. Schumacher 22

10. Sutil 20

11. Liuzzi 10

12. Barrichello 7

13. Petrov 6

14. Alguersuari 3

15. Hulkenberg 1

16. Buemi 1

Foto: Mercedes GP

Clasamente: Autosport


  • Leave a Reply