Renault s-a retras de pe piaţa americană în 1987 iar de atunci nu a mai dat semne că ar dori să revină. Alianţa cu Nissan i-a făcut pe mulţi analişti de peste Ocean să creadă că francezii se vor întoarce în cele din urmă în SUA, dar nu a fost cazul. Iată că până la urmă discuţiile se reiau, iar “vinovată” de aceasta este Dacia şi succesul nesperat al acestei mărci în toată lumea.
“Wall Street Journal” scrie că Renault se gândeşte serios la piaţa americană, directorul diviziei de automobile entry-level de la Renault declarând pentru prestigiosul ziar că maşina care ar putea influenţa această decizie este noul SUV low-cost Duster.
Dacă Duster, care va fi comercializat şi cu emblema Renault, se va vinde bine pe pieţele emergente din America de Sud sau Europa de Est, francezii sunt dispuşi să încerce şi piaţa americană. Iar Duster ar putea fi doar “pretextul”, ulterior Renault intenţionând să vândă în SUA şi gama Logan.
Ar fi o revenire istorică, atât pentru Renault, ale cărui maşini au dezamăgit în SUA, cât mai ales pentru Dacia, care s-a făcut de râs într-un mare fel în America în anii ’80. Sper doar ca Duster-ul să fie comercializat în SUA sub marca Dacia, şi nu Renault (deşi e puţin probabil).
Sursa: autoblog.com
