Timbrul de mediu 2013: ce e bine si ce nu in legatura cu noua taxa auto

trafic-bucurestiAvem o propunere pentru o nouă taxă auto. Se numește timbru de mediu și se află la stadiul de dezbatere publică, deci există șanse teoretice ca forma finală a noii taxe să sufere modificări până va intra în vigoare. Așadar, să ne dăm cu părerea: iată care cred eu că sunt avantajele și dezavantajele noii taxe.

ASPECTE POZITIVE:

1. Nu mai lezează dreptul oricărui cetățean român de a-și cumpăra un automobil în funcție de posibilitățile sale materiale. Cred că este cel mai important avantaj al noii taxe. S-o recunoaștem, cei mai mulți români nu-și permit mașini noi. De aceea statul nu are dreptul să decidă ce mașină să-și cumpere un cetățean român. Nu are dreptul să-i impună să cumpere mașini noi. Da, statul poate favoriza achiziția de mașini noi și puțin poluante (vezi programul Rabla), dar nu poate interzice dreptul la mobilitate. În cele mai multe zone din țară, transportul în comun e un dezastru, așa că nu reprezintă o alternativă.

2. Îi va determina pe mulți români care și-au înmatriculat mașinile în Bulgaria sau în alte țări să le înscrie în România. Asta înseamnă bani care vor intra la buget și o revenire la normalitate pentru cei care au fost alienați de guvernările precedente prin taxe auto aberant de mari. Apropo de taxe, cred că s-ar impune și o revizuire a impozitelor anuale pentru mașinile cu motoare de peste 2.000 cmc, din aceleași motive: sunt aberante, iar astfel ar fi convinși să-și înscrie mașinile în țară și cei care le-au înmatriculat în Bulgaria tocmai din această cauză. Să nu uităm un lucru: impozitul auto anual e un bir pe un autovehicul pe care cetățeanul român îl deține deja, iar o parte din prețul pe care acesta l-a plătit la achiziție a mers deja la stat (prin TVA, accize etc). În plus, mașina e o vacă perpetuă de muls pentru stat prin diverse alte taxe: de drum, de mediu, incluse în prețul combustibililor și care or mai fi.

3. Pasionații auto vor putea să-și aducă în țară mașinile pe care și le doreau, dar nu și le permiteau din cauza taxei. Eu, de exemplu, visez de mult la un Peugeot 205 GTI. Până acum nu puteam să aduc așa ceva de afară pentru că taxa era mai mare decât valoarea mașinii.

 

ASPECTE NEGATIVE:

1. Nu ține cont de poluare. Logica Guvernului este că o mașină veche mai are puțini ani de utilizare și deci va polua mai puțin. E un principiu total aberant. Un Mercedes-Benz W123 de exemplu s-ar putea să-și îngroape mai mulți utilizatori până să fie casat, pe când un Logan nou s-ar putea să nu mai existe după 15 ani.  Și ce ne facem cu cei care fac 30.000 km pe an cu o mașină non-Euro, comparativ cu cei care parcurg 15.000 km pe an cu o mașină Euro 4? Care poluează mai mult? Să fim serioși, timbrul de mediu are legătură cu mediul cum am eu cu fizica cuantică.

2.  Taxele pentru mașini Euro 3 și Euro 4 au crescut în medie cu 10 procente. Păi Guvernul trebuia să scoată de undeva banii pierduți prin scăderea taxei pentru mașinile non-Euro, Euro 1 și Euro 2, nu? Dacă ne uităm la statisticile referitoare la importul de mașini second-hand în 2012 în România, motorizările Euro 3 și Euro 4 sunt cele mai întâlnite, deci era oarecum de așteptat să crească taxa. Nu e o regulă universal valabilă însă: în funcție de emisii, cilindree și vechime, la anumite modele taxa poate fi chiar mai mică decât până acum.

3. La revânzarea unei mașini, vor plăti timbru de mediu chiar și proprietarii de mașini care au obținut în instanță scutirea de taxă, precum și cei care și-au recuperat în instanță taxa veche. O tâmpenie mai mare n-am auzit. Practic, mori cu dreptatea în mână, cum se zice. E un articol din proiectul de lege care ar trebui să dispară pentru nesocotește Justiția.

4. La prima revânzare/transcriere, vor plăti timbrul de mediu toți proprietarii care și-au înmatriculat mașinile înainte de 2007, când nu era în vigoare taxa auto. Nu, nu sunt deloc fanul aplicării retroactive a legii, oricare ar fi ea. Practic, valoarea mașinii va scădea cu valoarea timbrului care trebuie achitat, deci e un atentat la buzunarele acelor proprietari. Ce vină au ei că nu exista taxa auto când și-au înmatriculat mașinile?

5. Există riscul să fie aduse multe rable în țară. Da, dar gândiți-vă că cele mai multe dintre ele oricum circulau deja la noi cu numere de Bulgaria, deci acum doar vor intra în legalitate, plătind taxe statului român.

Dacă am omis ceva, vă invit și pe voi să vă spuneți părerea.

Foto: ArhivaFoto.ro

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Lucrez în presa auto din 2004, domeniu care mi-a permis până acum să fiu mai aproape de pasiunea mea. În aceşti ani de presă am trecut pe la AutoMondial, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu, care îmi împărtăşeşte pasiunea pentru curse. Am participat tot sezonul 2007 la campionatul FRAS, iar în 2008 am concurat la două etape ACR şi la una FRAS. Acest blog se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, vreau să subliniez faptul că acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Aşa că, dacă opiniile pe care le găsiţi aici vi se par subiective, e normal, sunt scrise de un om.

6 comentarii la “Timbrul de mediu 2013: ce e bine si ce nu in legatura cu noua taxa auto”

  1. Ma numesc Pruteanu Vasile, doctor de „suflete”…si de masini. Va admir munca. Brasov-ul este orasul meu preferat, desi sunt nascut in Constanta. In Brasov am descoperit o multime de persoane cu simtul sofat-ului, dar nu pot zice acelasi lucru si despre Constanta – numai derbedei cu bani – proxeneti cu proxenetismul in cap, drogati cu droguri in cap, betivi cu grade in cap etc. …mai putin oameni cu omenie in cap. Daca tot am numele lui regretatu Pruteanu eu fiind doar Vasile si Tatian (ca bunica 🙂 .. Tatiana :)) Am patit o faza tare pe cand veneam de la Cluj cu 3 fete in masina, mergeam spre Bucuresti, la un moment dat trecand pe langa Sacele oras aflat la periferia Brasovului ma oprit un politist ….ghinionul fetelor e ca nu aveau actele de identitate la ele , politistul : D-le Pruteanu….sunteti ruda cu regretatu ‘ ….eu zic: Nu. ..pai…banuiesc ca sunteti traficant de persoane….va ocupati cu traficul de persoane !? Eu zic: Ce naiba, ce’s cu glumele astea de prost gust…pur si simplu fetele nu aveau nici un act la ele. El: Paii…cum asa…AMENDA … Si atunci, fara nici un motiv ma scoate din masina si intra el si intreaba numele fetelor ….Oana…Andreea… Tatiana …Pruteanu zici ca-i numele tau….zic: Da …o sa va dau o amenda pt ca…..nu aveti….centura de siguranta si asigurarea e expirata :)) N-am avut replica atunci si i-am zis sa-mi faca mai repede proces verbal ca ma grabesc…si uite asa…am scapat datorita numelui Pruteanu, doar cu un avertisment…dar cu multa valvataie. E chiar misto sa porti nume mai „exotic”

  2. Salut, Dane
    Nu iti contrazic in totalitate punctul tau de vedere insa am observat in trafic multe masini inmatriculate pe Bulgaria care „fac manevre dubioase”, ca si cum am avea de a face cu o categorie de conducatori auto aparte, in sensul negativ. Nu am nimic cu ei insa exista 2 posibilitati: ori sunt „soferi” si nu „conducator auto”, fie nu respecta regulile de circulatie cu buna-stiinta, punand in balanta „junghiul pe care il conduc” (argument: cati dintre cei care aveau Dacie 1310 nu au fost tentati sa ii „aranjeze” in trafic pe cei care „calcau stramb” si care aveau masini bune si/sau mult mai noi). Nu doresc sa fac un etalon din aceasta problema insa faptul ca statul este de vina pentru aceasta situatie nu inseamna ca cei care au inmatriculat masinile pe Bulgaria nu au nicio vina. Pentru mine, in trafic acestia reprezinta un motiv de ingrijorare pentru mine … este exact ca si cum ai circula fara acte in regula. Dupa un incident in urma caruia mi-am reparat singur masina, am ajuns sa ma feresc de ei in trafic precum de taximetristi sau masinile de scoala.
    Pe de alta parte, nu stiu ce face R.A.R.-ul insa nu sunt singurul care am vazut in circulatie masini de Bulgaria care nu aratau prea bine, d.p.d.v. estetic, iar tehnic ?!
    In concluzie, o masina – indiferent de marca – devine nesigura cu cat este mai veche, intrucat timpul si mediul sunt cei mai corozivi factori (aceste masini devin imprevizibile in exploatare, la un moment dat, fara sa vezi din timp eventualele probleme la o inspectie de rampa/ ex: instalatia electrica, instalatia de franare, fisuri nedepistate ale sasiului, etc).
    IN FINAL, LE UREZ TUTUROR SA ISI PERMITA O MASINA PENTRU BUZUNARUL LOR, INSA NU ACCEPT SA FIU PUS IN PERICOL!!! ACEASTA „FILTRARE” TREBUIE FACUTA IN MOD OBIECTIV SI SA TINA CONT DE TOATE ASPECTELE MENTIONATE, SI NU DE INTERESELE BUGETARE SAU DE GRUP POLITIC.
    CONCLUZIA MEA: avem un timbru de mediu care spijina in primul rand vanzarea de masini noi (este un blat facut de stat cu fabricantii) si a epavelor NON-EURO/EURO 1 SI 2, si care face mai putin viabila inmatricularea masinilor EURO 3 si 4, cele mai sigure si fiabile din categoria second-hand.

  3. Novacel21, in principiu sunt de acord cu tine, insa nu poti interzice unui om dreptul la mobilitate! Cati romani isi permit masini Euro 4? Sau cati pot spune ca au alternativa unui sistem de transport in comun decent care le suplineste nevoia de a avea o masina? Hai sa nu mai interpretam totul doar din perspectiva personala si sa privim imaginea de ansamblu. Nu zice nimeni sa-i lasam pe romani sa aduca rable in tara, de-aia exista RAR, sa le verifice si sa treaca inspectia doar cele care corespund. Nu cred ca e in interesul nimanui sa-si aduca o rabla de afara, insa exista masini vechi de o mie de ori mai bune si mai putin poluante decat Daciile 1300 care inca sunt cu zecile de mii prin tara. Intr-o tara ideala, n-as fi de acord deloc cu inmatricularea pe Bulgaria, dar cand statul roman iti cere taxa de patru ori mai mare decat valoarea masinii trebuie sa fii un dobitoc sa accepti asta.

  4. Asa cum ii spune si denumirea – TIMBRU DE MEDIU – consider faptul ca aceasta lege este total paralela cu protectia mediului. Aceasta inlesneste in continuare inmatricularea masinilor vechi si poluante.
    Legat de faptul ca se ofera posibilitatea de a achizitiona masini mai ieftine pentru cei care nu isi permit, aici nu sunt deloc de acord. In acest din urma context, subliniez ca cei care nu isi permitsa isi cumpere o masina decenta, sigura d.p.d.v. tehnic si cat mai putin sau acceptabil de poluanta, de ce sa ii compatimesc pt. ca nu isi permit? In 2009 mi-am luat second-hand o Skoda Octavia 1 din 2007 cu 7300 euro, desi puteam sa iau una similara din 2000 si sa o inmatriculez pe Bulgaria pe bani mult mai putini. Concluzia este aceea ca sunt un partener de trafic mult mai sigur pentru ceilalti conducatori datorita starii tehnice a acesteia si prin faptul ca este inmatriculata pe Romania.
    Alegerea de a cumpara o masina noua sau second-hand trebuie sa ne apartina insa noua lege, in opinia mea, trebuia sa faca posibila numai inmatricularea masinilor second-hand EURO 4. In acest fel, am avea pe strazi masini mai noi si mai sigure, si de ce nu, mai putin poluante.
    NU MAI JUDECATI CU COMPASIUNE CAND VA GANDITI LA CEI CARE NU ISI PERMIT O MASINA MAI NOUA … NU V-ATI DORI SA FITI LOVITI IN SPATE DE O MASINA INMATRICULATA PE BULGARIA SI SA VA REPARATI PE PROPRIUL COST MASINA, FARA SA FITI VINOVAT DE INCIDENT, SAU DE UN VW GOLF 1 AFLAT INTR-O STARE DEPLORABILA SI CU I.T.P. – SURPRIZA – VALABIL !!!
    NOUA LEGE TREBUIA SA IMI PERMITA SA IMI CUMPAR O MASINA SIGURA, DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *