Atât de mult iubesc vameşii de pe graniţa de vest marca din Ingolstadt încât anchetatorii i-au numit generic „lotul Audi”. Asta pentru că unul din doi vameşi arestaţi are trecut în declaraţia de avere câte un Audi. Ciudat, nu? Oare ce fascinaţie deosebită exercită marca asta pentru un vameş? De ce nu BMW sau Mercedes-Benz? Cred că e interesant de studiat ca fenomen.
În general, oamenii cu averi pe care nu le pot justifica îşi aleg atent maşinile pentru a nu atrage inutil atenţia. Evident, mă refer aici la oameni care gândesc, nu la traficanţi sau bişniţari care umblă cu S-Class-uri „tunate” şi în general cu cele mai scumpe maşini de pe străzile patriei. Curios, pe ăştia nu-i întreabă nimeni cum au făcut banii. Dar divaghez…
Vreau să spun că e cam bătător la ochi să te afişezi într-un Mercedes-Benz nou-nouţ când tu lucrezi la stat şi furi cu vagonul. Acelaşi lucru e valabil şi pentru un BMW, orice model ar fi. Lumea nu face diferenţa între un BMW Seria 1 şi un Seria 7. Ai BMW, înseamnă că ai mulţi bani. Ai Mercedes, ai şi mai mulţi bani.
Pe când Audi, să fim sinceri, nu prea este percepută ca o marcă de acelaşi nivel cu Mercedes-Benz sau BMW. Un Audi nu prea atrage atenţia (doar dacă e R8 sau Q7, ultimul prin simplul fapt că face o umbră imensă). Plus că prezintă un avantaj important: cum toate arată la fel, poţi să circuli liniştit cu un A8 iar lumea să creadă că ai un A6 sau un A4 „amărât” (care poate fi chiar un RS4). Dacă maşina are şi 3-4 ani vechime, chiar poţi să stai fără grijă, vei trece neobservat.
Aş fi tare interesat să aflu dacă ăsta e motivul pentru care vameşii noştri şi-au cumpărat Audi-uri. Deşi cred că îi supraestimez, judecând după cum modul cum colectau şi distribuiau ei şpaga, fără nici un fel de precauţie. Oricum, aşa ca fapt divers, dacă mergeţi pe străduţele din jurul instituţiilor de stat (de orice tip şi din orice oraş) veţi observa o densitate mult mai mare de Audi, BMW şi Mercedes-Benz decât cea obişnuită. Pură coincidenţă, desigur.
Foto: Flickr