Pentru prima dată după foarte mult timp am văzut o cursă de Formula 1 care m-a ţinut lipit de televizor de la început până la sfârşit. Sper să nu fie o excepţie acest Mare Premiu al Turciei şi să avem curse cel puţin la fel de captivante şi în restul sezonului. Cu toate că unii ar putea spune că Formula 1 a devenit prea complexă pentru spectatori, având în vedere „gadget-urile” complicate introduse pe maşini (KERS şi DRS), dar şi mulţimea de reguli noi, obiectivul se pare că a fost atins în cele din urmă: avem mult mai multe depăşiri şi curse mai imprevizibile.
Cu o singură menţiune: dacă Vettel pleacă din pole-position, cum a fost cazul şi azi, câştigătorul cursei este foarte previzibil. Atunci când maşina nu-i face probleme, „roboţelul” german nu poate fi învins. În urma lui Vettel însă, cursa a fost foarte disputată. Marele Premiu al Turciei 2011 e un bun exemplu că Formula 1 poate fi foarte spectaculoasă şi atunci când nu plouă. Poate şi superbul circuit de lângă Istanbul e „de vină”, însă e clar că „Marele Circ” e pe drumul cel bun.
Red Bull a reuşit dubla, cu Vettel şi Webber ocupând primele două locuri, în timp ce Alonso a terminat pe trei, aducând Ferrari pe podium pentru prima dată în acest sezon. Ba chiar spaniolul a fost al doilea o bună parte din cursă, însă cu şapte tururi înainte de final Webber l-a depăşit. Cea mai mare luptă însă s-a dat pentru poziţiile 4-6, cu cele două monoposturi McLaren duelându-se între ele, dar şi cu Rosberg, Massa şi Heidfeld, schimbările de ierarhie între aceştia fiind atât de dese încât nu pot fi amintite aici.
Au fost depăşiri cu duiumul, iar îmbucurător e faptul că acestea s-au datorat nu doar aripii spate reglabile (DRS) sau sistemului de recuperare a energiei rezultate la frânare (KERS), ci şi piloților dezlănțuiți. Schimbările repetate de poziții s-au datorat și numărului mare de opriri la boxe, generate de faptul că circuitul turc consumă pneurile mai rapid decât altele. Așa se face că la Istanbul cei mai mulți piloți au făcut câte 4 pitstop-uri pentru schimbarea anvelopelor.
După repetate dueluri cu Button (jos pălăria pentru McLaren că și-a lăsat piloții să se dueleze așa cum au făcut-o), Hamilton a terminat cursa pe patru, urmat de Rosberg, pe șase sosind Button. Locurile șapte și opt le-au revenit celor doi piloți de la Lotus Renault (Heidfeld și Petrov), ultimii clasați în zona punctelor fiind Buemi și Kobayashi. Performanță senzațională pentru japonez, care a luat startul de pe poziția a 23-a!
Massa a terminat doar pe 11 după ce a pierdut timp valoros la a patra oprire la boxe din cauza unei probleme la roata dreapta-spate, în timp ce Schumacher a avut o cursă la fel de dezamăgitoare, terminând pe 12. Cursa neamțului a fost decisă de contactul cu Petrov petrecut la scurt timp după start, când Schumi s-a ales cu aripa faţă făcută ţăndări şi a fost nevoit să intre la boxe. După acest moment, germanul s-a zbătut fără succes la mijlocul plutonului.
După victoria din Turcia, Vettel adună 93 de puncte, fiind urmat de Hamilton (59 puncte) şi Webber (55 puncte). În clasamentul echipelor, Red Bull domină cu 148 puncte, urmată de McLaren (105 puncte) şi Ferrari (65 puncte). Următoarea cursă va fi la Barcelona peste două săptămâni.
Foto: Red Bull
Voi ati observat ca nemtii sunt foarte buni piloti de formula 1? Fratii Schumacher, Vettel, Timo Glock, Nick Heidfeld si asa mai departe. Totusi, preferatul meu ramane Michael Schumacher, imi pare rau ca a iesit doar pe pozitia 12