Volkswagen Passat CC ramane doar CC dupa facelift

Modelul din poze nu este noul Volkswagen Phaeton, nici noul Passat, ci noul Volkswagen CC. Adică Passat CC facelift. La patru ani de la lansare, versiunea de „fiţe” a berlinei medii germane trece prin prima operaţie de restilizare, realizată în cel mai pur stil Volkswagen.

Adică fără nici un fel de surprize sau experimente. În plus, la fel cum se întâmplă în SUA încă de la lansare, Passat CC se va vinde de acum înainte în Europa sub denumirea simplă CC. La apariţie, VW Passat CC a atras atenţia printr-un design modern, armonios, care imita oarecum liniile lui Mercedes-Benz CLS, mai ales plafonul plonjat, înscriindu-se în aşa-zisul segment al coupe-urilor cu patru portiere. Nu concura cu CLS la nici un capitol, însă putea fi considerat o versiune „democratică” a acestuia, având în vedere prețul cu 50% mai mic. De aceea s-a şi vândut bine, în 270.000 de exemplare în toată lumea.

Una caldă, una rece…
Acum Volkswagen consideră că a venit timpul pentru un facelift, ceea ce nu e rău, însă având în vedere recentele operațiuni de acest gen de la VW, nici prea bine. Modelul restilizat devine foarte conservator prin adoptarea grilei cromate de mari dimensiuni (prezentă şi pe Phaeton sau pe Passat) şi a farurilor banale, astfel încât va fi greu de deosebit de Phaeton sau Passat. Nu mă înţelegeţi greşit, nu arată rău, însă pare un model făcut în special pentru China (aici chiar s-ar putea să nu fiu prea departe de adevăr). Profilul a rămas neschimbat, însă, surprinzător, partea posterioară a fost „reparată” de VW, stopurile terne de până acum fiind înlocuite cu unele care se integrează mult mai bine în aspectul maşinii.

Aceleaşi motoare, mai multe dotări standard şi opţionale
La interior schimbările sunt foarte mici şi ţin mai mult de gama de materiale şi culori disponibile. Dotarea standard e mai bogată, CC beneficiind de faruri bi-xenon, stopuri cu LED-uri, sistem de detectare a oboselii şoferului, radio-CD RCD 310, plăcuţe din inox pe praguri şi tetiere faţă cu reglare longitudinală extinsă. Lista de opţionale a fost îmbogăţită cu sisteme precum Side Assist Plus cu Lane Assist (atenţionează când un vehicul se află în unghiul mort şi intervine asupra direcţiei dacă e cazul), Dynamic Light Assist (fază lungă automată) şi un sistem de detectare a semnelor de circulaţie. O altă noutate este prezenţa scaunelor ventilate şi încălzite cu funcţie de masaj.

Tehnic vorbind nu există modificări. Gama de motoare rămâne aceeaşi, cu două motoare diesel de 2,0 litri şi 140/170 CP, precum şi trei pe benzină de 1,8 litri şi 160 CP, 2,0 litri şi 210 CP şi 3,6 litri şi 300 CP. Toate diesel-urile sunt echipate cu sistem stop-start şi sistem de recuperare a energiei produse la frânare, ultimul fiind standard şi pe motoarele pe benzină. Cel mai economic este bineînţeles diesel-ul de 140 CP în varianta cu transmisie manuală, cu 4,7 litri/100 km şi emisii de CO2 de 125 g/km.

Noul VW CC va fi lansat oficial la Salonul Auto de la Los Angeles (18-27 noiembrie). Pe piaţa germană modelul va ajunge din februarie 2012, iar la scurt timp şi pe restul continentului.

Publicat de

Dan Mihalascu

Mă numesc Dan Mihalaşcu şi sunt, ca mulţi dintre voi, un pasionat de automobile şi motorsport. Lucrez în presa auto din 2004, domeniu care mi-a permis până acum să fiu mai aproape de pasiunea mea. În aceşti ani de presă am trecut pe la AutoMondial, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Ca orice pasionat de automobilism, am visat şi eu să fiu pilot de curse, măcar pentru o zi. Visul mi s-a îndeplinit în 2007, când am debutat în Campionatul de Viteză în Coastă al României, cu ajutorul tatălui meu, care îmi împărtăşeşte pasiunea pentru curse. Am participat tot sezonul 2007 la campionatul FRAS, iar în 2008 am concurat la două etape ACR şi la una FRAS. Acest blog se vrea a fi nu doar o sursă de informare pentru împătimiţii domeniului auto, ci mai ales un loc în care aceştia să interacţioneze, să vorbească despre maşinile lor şi despre experienţele lor. Nu în ultimul rând, vreau să subliniez faptul că acest blog este 100% independent, nefiind afiliat nici unui producător auto şi nici unei instituţii de presă. Aşa că, dacă opiniile pe care le găsiţi aici vi se par subiective, e normal, sunt scrise de un om.

Un comentariu la “Volkswagen Passat CC ramane doar CC dupa facelift”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *